Fost student al faimosului artist Corneliu Baba - Ștefan Câlția este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti contemporani, conform datelor casei de licitații Artmark. Lucrările sale circulă în expoziții din țară și străinătate, îmbogățind numeroase colecții publice și private din lume. Săptămâna viitoare poate fi admirat şi la Bistriţa!
Galeria Arcade 24 va găzdui marți, 08 aprilie, de la ora 18.00, vernisajul expoziției de pictură „Lumea ca teatru” a artistului Ștefan Câlția și lansarea cărții „I II III IV V VI VII povești cu Ștefan Câlția”. Evenimentul are loc în prezența curatorilor Oliv Mircea, Matei Câlția și Alexandra Mihali.
Fost student al artistului Corneliu Baba, Ștefan Câlția (n. 1942) este unul dintre cei mai importanți și, conform datelor casei de licitații Artmark, printre cei mai bine cotați artiști români contemporani. Lucrările sale circulă în expoziții din țară și străinătate, parte din ele imbogățind numeroase colecții publice și private din lume.
Galeria Arcade 24 oferă bistrițenilor ocazia singulară de a cunoaște una din cele mai importante 10 lucrari ale artistului Ștefan Câlția, tripticul de mari dimensiuni „Lumea ca teatru”.
Pictura a fost adusă în țară în anul 2012, din anul 1998 ea aparținând unui colecționar din Olanda.
„Lumea ca teatru”, cu a sa poveste despre oameni ca actori într-o piesă regizată, prezintă una din temele majore ale artistului Ștefan Câlția, purtând cu sine personaje și povești ce se regăsesc și în alte lucrări din repertoriul artistului. Artistul a început lucrarea în anul 1987, pornind de la poezia “Glossă”, a lui Mihai Eminescu, fiind o reflecție vizuală a lumii noastre de atunci (1987-1989).
Într-un cortegiu de personaje și suprapuneri de planuri, artistul Ștefan Câlția ne conduce către întrebări precum: Cine e regizorul? Cine sunt actorii? Cine joacă și cine e jucat?
Tripticul „Lumea ca teatru” ajunge în Bistrița însoțit de lansarea cărții „I II III IV V VI VII povești cu Ștefan Câlția”, carte ce documentează și strânge la un loc parcursul expozițional inițiat de curatorul Matei Câlția la Galeria Posibilă, în București, împreună cu opt tineri curatori, absolvenți și masteranzi ai Universității Naționale de Arte București.
Cartea surprinde șapte expozitii, cu șapte lucrări de mari dimensiuni ale artistului Ștefan Câlția, și tot atâtea conferințe ale unor personalități ale vieții culturale românești, precum Horia-Roman Patapievici sau Dan C. Mihăilescu, a precizat într-un comunicat curatorul expoziţiei, Oliv Mircea.
Expoziția Ștefan Câlția, „Lumea ca teatru” din Bistrița este continuarea unui itinerariu expozițional mai amplu care a început cu expoziția și lansarea de carte din Baia Mare, îngrijită de Mara Florean, director general și Alexandra Mihali curator la Muzeul de Artă Florean. După expunerea lucrării la Galeria Arcade 24 din Bistrița, „Lumea ca teatru” și cartea „I II III IV V VI VII povești cu Ștefan Câlția” își continuă povestea la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu.