Nici la piaţa de pe Tărpiului nu a fost deschis punctul de sacrificare al mieilor şi nici crescătorii nu au venit cu miei la târg. Bistriţenii care peste câteva zile sărbătoresc Învierea nu găsesc carne de miel nici în magazinele de profil.
Bistriţenii catolici care se pregătesc de sărbătorile pascale şi vor să aibă pe mese bunătăţi din carne de miel trebuie să mai aştepte pentru că în magazine nu se găseşte acest fel de carne.
Nici în piaţa en-gros de pe strada Tărpiului nu a fost deschis punctul de sacrificare al mieilor, astfel că deocamdată nu sunt mari şanse să cumpere acest tip de carne. Acesta a fost amenajat, însă deocamdată uşile sunt ferecate cu lanţuri şi nici urmă de măcelari care să sacrifice miei.
„Nu a venit nimieni cu miei sau iezi de vânzare aici la piaţă. Cine ştie, poate zilele viitoare vor veni”, ne-a povestit un comerciant care vinde legume în piaţa de pe strada Tărpiului.
Nici în magazinele de carne din piaţa Decebal nu se găseşte carne de miel. Reporterii Bistriţeanul.ro au intrat astăzi în patru magazine în care se vinde carne şi produse din carne şi într-unul singur au găsit carne de miel. „Avem doar piciorul din faţă, la 22,50 de lei kilogramul. Doar atat deocamdată”, ne-a spus o vânzătoare.
Sâmbătă noaptea catolicii vor sărbători Învierea şi după cum este tradiţia, pe mese ar trebui să aibă carne de miel. Cei care vor să respecte tradiţia trebuie să mai aştepte dacă vor să aibă friptură, ciorbă sau drob pentru că deocamdată nu au de unde să cumpere carne sau organe de miel.