Viteză, spectacol pe patru roţi şi îndemânare! Asta vor vedea cei care în acest weekend vor participa la Transilvania Drag Race, un concurs la care pasionaţii de maşini tunnate se vor întrece şi vor face demonstraţii. Bistriţa-Năsăud este reprezentată de cinci tineri care speră să aducă acasă medalii şi diplome.
Transilvania Drag Race se va desfăşura în acest weekend la Jucu de Sus, în spatele fostei fabrici Nokia. Iubitorii de maşini tunate, cei cărora le plag demonstraţiile de car audio şi tunning show vor putea vedea acolo cele mai tari maşini şi cei mai buni şoferi.
Horia Ionescu, Cristian Purcelean, Alin Purcelean, Andrei Vinca şi Denis Demeter sunt mândri să reprezinte Bistriţa-Năsăud la această competiţie şi promit să facă tot posibilul pentur a ajunge pe podium. Cei cinci fac parte din echipa Best Tunning Raceing Team şi au participat la multe astfel de concursuri, de fiecare dată fiind printre cei mai buni.
Horia Ionescu va conduce un BMW M2 e36, Cristian Purcelean un BMW e36 325-TURBO, Alin Pucelean un BMW M3 e46, Andrei Vinca un MINI COOPER JKW GP şi Denis Demeter un Audi A3 sportback. Ei spun că pentru astfel de competiţii trebuie multă pregătire dar şi pasiune şi că maşinile cu care participă la concursuri trebuie îngrijite.
Sâmbătă şi duminică între orele 10.00- 18.00 şi respectiv 10.00 - 12.00 vor fi calificările, iar duminică de la ora 12.00 până la ora 18.00 se vor desfăşura semifinala şi finala.
Câştigătorii vor primi cupe, medalii şi diplome, iar cei cinci bistriţeni participă individual la această competiţie.