Sfârșitul acestei săptămâni aduce mare sărbătoare la Spermezeu: cea de-a V-a ediție a Zilelor comunei! Printre concursuri interactive, Campionate de Volei și Minifotbal, concursul de Miss, discotecă în aer liber, localnicii vor avea parte și de spectacole de folclor și pentru tineret, invitații speciali din acest an fiind C.I.C.I și Anushka.
Zilele comunei Spermezeu au loc anul acesta în perioada 13-14 iulie, numărând cea de-a V-a ediție! Potrivit primarului Sorin Hognogi, manifestarea locală va debuta mâine cu o serie de competiții sportive. Astfel, de la ora 11.00 va începe Campionatul de Volei la care se vor întrece echipe din Bistrița, Gherla, Ocna Mureș și Spermezeu. Tot în aceeași zi va debuta și Campionatul de Minifotbal la care și-au anunțat participarea 10 echipe. Acestea se vor întrece pe parcursul celor două zile de mare sărbătoare.
Deschiderea oficială a Zilelor comunei Spermezeu 2013 va avea loc mâine de la ora 19.00 și va fi urmată de concursul de frumusețe Miss Spermezeu iar apoi de jocuri și concursuri interactive pentru tineri care vor testa capacitatea acestora fie de a mânca mici într-un timp record, fie de a bea bere pe… nerăsuflate. Petrecerea va continua de la ora 21.00 cu un spectacol susținut de C.I.C.I de la Sistem și Anushka (pe numele său real Alina Anușca) care au debutat împreună anul trecut, remarcându-se cu piesa Run Away. Tot special pentru tineri a fost pregătită și o discotecă în aer liber care va ține până la 2.00 noaptea.
Cea de-a doua zi de sărbătoare va începe duminică, 14 iulie, cu o slujbă oficiată la biserica ortodoxă din centrul comunei, urmând ca la ora 16.00 să înceapă spectacolul de muzică populară susținut de interpreții: Anuța Motofelea, Alina Ceuca, Radu Arcălean, Cristina Retegan, Olimpia Deneș și Ana Ilca-Mureașan.
„Avem așadar un program variat, care sperăm să mulțumească pe toată lumea. De asemenea, vreau să îi invit pe toți cei care doresc să vină la Zilele comunei Spermezeu, să fie alături de noi la această mare sărbătoare și să se bucure de spectacolele și momentele speciale pregătite în acest an. Îi așteptăm pe toți cu mare drag”, spune primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.
Zilele comunei Spermezeu se vor încheia cu un foc de artificii care va putea fi admirat duminică spre miezul nopții. Pentru întreaga manifestare, administrația locală din Spermezeu a alocat de la bugetul propriu 10.000 de lei, bani la care se adaugă și sumele adunate din sponsorizări.
Foto C.I.C.I și AnushKa: Facebook