Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a explicat într-o conferinţă de presă că, după alegeri, va decide dacă va fi nevoie ca anumiţi şefi de instituţii să fie schimbaţi din funcţie. Momentan, acesta este prea ocupat cu campania electorală şi nu are timp să vadă care dintre ei se implică politic.
„Unii vor politică şi alţii carieră în funcţia publică. În calitatea mea de co-preşedinte al USL - nu acuma pentru că nu am timp, vreau să încerc să fac cunoscute proiectele mele pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, dar imediat după ce se încheie campania voi face o analiză împreună cu celălalt co-preşedinte al USL şi voi sesiza ministerele de resort că cerinţa, nu făcută de Radu Moldovan, ci făcută de primul ministru care a fost extrem de clar şi de ferm, nu a fost respectată”, a explicat Radu Moldovan.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, a mai precizat că legea permite funcţionarilor publici să fie membri, dar că ei nu au voie să aibă o funcţie de conducere în vreun partid.
Radu Moldovan spune că în PDL există persoane care au funcţii de conducere în partid şi care sunt şi şefi la o anumită instituţie, însă nu a vrut să dea niciun nume în acest sens.
În ultimele zile, mai mulţi şefi de instituţii au fost văzuţi pe la diferite manifestări electorale, cum ar fi lansarea candidaţilor pentru alegerile locale. Deşi noul Guvern a interzis cu stricteţe implicarea acestora în campania electorală, se pare că unii nu ţin cont de faptul că prezenţa lor la astfel de evenimente i-ar putea costa funcţia.