Chiar dacă instanţa a respins cererea de suspendare a referendumului, Florin Chereji şi ceilalţi reclamanţi merg mai departe cu procesul în care cer anularea actului administrativ de organizare a referendumului. Aceştia vor să demonstreze că referendumul este o mare pierdere pentru bistriţeni.
Chiar dacă referendumul a trecut, valurile de discuţii şi împotriviri pe marginea centurii ocolitoare se tot ridică.
Înainte de organizarea efectivă a referendumului, fostul primar al Bistriţei, Florin Chereji a depus în faţa instanţei două dosare. Prin unul cerea suspendarea Hotărârii de Consiliul Local 99/2013 privind organizarea referendumului iar prin al doilea dosar cerea anularea efectivă a aestei hotărâri.
Dacă în primul caz, în urma înfăţişării, instanţa a respins cererea de suspendare, cu al doilea dosar, lucrurile merg mai departe.
„Nu vom renunţa. Am cerut anularea hotărârii. Cererea de suspendare ne-a fost respinsă cel mai probabil din cauză că nu am pus înainte pagubele materiale. Dar acum, în acest dosar dorim să arătăm că organizarea acestui referendum a scos bani din buzunarul contribuabililor, că a fost un eşec şi astfel e o pierdere pentru toţi. Nu ne lăsăm!” a explicat pentru Bistriţeanul.ro Florin Chereji.
Fostul primar şi ceilalţi susţinători ai săi, reclamanţii din dosar, spun că procesul e lung şi până se va stabili o dată de înfăţişare poate dura mult, chiar i câteva luni.
Totuşi, Chereji şi ceilalţi bistriţeni speră ca la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie să fie stabilită prima dată de înfăţişare în acest dosar.
„Primarul trebuie doar să recunoască faptul că a fost înfrânt. Cu o susţinere de doar 6.000 de bistriţeni, e doar încăpăţânarea lui care nu-l lasă să admită că a pierdut” explicat Florin Chereji.
Dacă instanţa va decide anularea Hotărârii de Consiliu Local privind organizarea referendumului, administraţia actuală va trebui să scoată din buzunarul propriu cei 180.000 lei folosiţi pentru organizarea acestui eveniment.