Bistritenii care locuiesc pe strada Tarpiului sunt nemultumiti de faptul ca municipalitatea a decis ca in acest an, mieii sa fie sacrificati intr-un abator improvizat, amenajat in piata din acea zona.
Potrivit reprezentantilor Directiei de Administrare a Pietelor din municipiul Bistrita, “In acest an, mieii vii vor putea fi comercializati in perioada 29 martie - 3 aprilie, in piata en-gross din strada Tarpiului. De asemenea, pentru cetatenii interesati, administratia pietelor va asigura, tot in aceeasi locatie, si posibilitatea sacrificarii mieilor, intr-un abator improvizat”.
Pe de alta parte, bistritenii care locuiesc in acea zona nu sunt de acord cu ideea municipalitatii. “Majoritatea cetatenilor de pe strada Tarpiului nu sunt de acord cu amenajarea pietei de sacrificat miei in pietisoara de pe strada noastra! E mica,fara parcari,fara amenajari...o sursa de zgomot, aglomeratie, mizerie... Ii propunem primarului sa foloseasca piata din Viisoara sau sa-si puna piata de miei in curtea sa”, a declarat unul dintre cei nemultumiti.
Totusi, in ciuda revoltei lor, locuitorii de pe strada Tarpiului nu au depus nicio plangere in acest sens nici la Primaria Bistrita, nici la Directia de Administrare a Pietelor.
La aceasta ora, muncitorii amenajeaza abatorul in care vor fi sacrificati mieii, astfel ca, in cateva zile, constructia va fi functionala.