Dupa ce saptamana trecuta, consilierii locali si-au dat avizul pentru constructia unei variante de ocolire a municipiului, acum aceasta centura asteapta ca reprezentantii Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud sa emita un nou certificat de urbanism.
In cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Local Bistrita, care a avut loc saptamana trecuta, dupa aproape 5 ore de dezbatere, consilierii au votat in favoarea proiectului de hotarare care prevedea constructia unei variante de ocolire a municipiului.
Aceasta era una din conditiile impuse de reprezentantii Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud pentru a putea emite un nou certificat de urbanism. Deocamdata, documentatia si solicitarea de emitere a unui nou certificat nu a ajuns la CJ BN, astfel ca, inca nu a fost emis noul certificat.
Victor Michiu, arhitectul judetului, a declarat pentru Bistriteanul.ro ca “inca nu am primit nicio solicitare oficiala din partea Primariei Bistrita, insa cand o vom primi vom emite cu siguranta certificatul de urbanism”.
Mihai Rusti, purtatorul de cuvant al Primariei Bistrita, a declarat la randul sau ca “acum se parcurg toate etapele necesare si in scurt timp vom trimite cererea la CJ BN”.
Emiterea acestui certificat a fost o conditie esentiala impusa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale Romania pentru ca acest proiect sa nu piarda o finanatare de aproape 174 milioane de euro.