Fundaţia Academia Civică Bucureşti, Galeriile Arcade 24 Bistriţa, Casa Cărţii N. Steinhardt Bistriţa vor organiza săptămâna viitoare, pe 27 mai, de la ora 19.00 - în spațiul generos de la Casa Cărţii N. Steinhardt din Bistriţa, (Str. Mihai Eminescu nr. 4-5) - lansarea eveniment a cărții „Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian – Mărturisiri”.

Invitatul de onoare este Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică, Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet, şi Vartan Arachelian.

Cu această ocazie, la finalul întâlnirii este organizată o sesiune de autografe, acordate de Ana Blandiana pentru cărţile apărute la Editura Humanitas, „Fals tratat de manipulare” – un tratat de analiză a memoriei – şi „Patria mea A4” – poeme.

Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj, tatăl său, Valentin, fiind preot greco-catolic la Bobota, iar din 1929 protopop al districtului Șamșud, doctor în teologie, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost trimis în timpul primului război mondial ca preot al armatei austro-ungare pe frontul din Galiția iar pe 1 decembrie 1918 a reprezentat cercul Șimleu Silvaniei la Adunarea de la Alba Iulia.

La numai 16 ani, Corneliu Coposu era admis la Facultatea de Drept și Științe de Stat din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc.

În 1937, în urma procesului Skoda în care Romulus Boilă a fost acuzat de corupție în cadrul unui contract de armament, Coposu este condamnat la 3 luni și o zi de închisoare, pentru lezmajestate, fiind acuzat pentru posesia unor documente. Pedeapsa a fost ispășită în condiții speciale: așternut personal, își procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner iar ușa celulei nu era încuiată. În timpul detenției a cunoscut-o și pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă PCR, despre care a rămas cu o impresie bună: „Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suportă dialogul cu multă ușurință și avea la îndemână argumente pe care știa să le valideze cu multă pricepere.”

Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În1940 a primit funcția de secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău.

Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplarie mecanică.

Încă din 1987, Corneliu Coposu a reușit să înșele vigilența poliției politice, Securitatea, și să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creștin-democrate și conservatoare europene, despre existența în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care își asuma misiunea de continuitate cu Partidul Național Țărănesc, desființat de comuniști.

Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creștin-democrate și conservatoare, la Internaționala Creștin-Democrată, PNȚ și-a completat denumirea și identitatea, devenind Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, nume asumat public și deja recunoscut pe plan internațional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD.

Între 1990 și 1995, Președintele PNȚCD a fost Corneliu Coposu, el dovedind calități de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ”Nu putem reuși decît împreună”).

Pe 26 noiembrie 1991, s-a format alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai tîrziu Convenția Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membrii fondatori paisprezece partide și asociațiii civice (PNȚCD, Partidul Național Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianței Civice, Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Asociațea Foștilor Deținuți Politici din România, Alianța Civică, Sindicatul politic ”Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ”România viitoare”). Primul președinte al Convenției Democratice a fost Corneliu Coposu.

În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franței la București ceremonia înmânării înaltei distincții.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară...