După ani de zile în care bistrițenii au fost amăgiți de diverși investitori care promiteau mall-uri în micul burg săsesc, 2017 aduce nu unul, ci două astfel de centre comerciale. Specialiștii spun că acestea vor fi de tip „strip mall”. Ce înseamna asta:
Anul acesta, în Bistrița se vor inaugura două centre comerciale. Ambele sunt situate în partea de sus a orașului, unul lângă piața „de la ruși”, iar altul la nici un kilometru distanță, tot pe Calea Moldovei, lângă Kaufland.
Mall-ul de lângă piață va fi considerabil mai mare, incluzând cel mai probabil mai multe spații comerciale și servicii. Centrul comercial de lângă Kaufland, în schimb, va fi integrat într-un complex care va include și blocuri de locuințe și clădiri de birouri.
Cele două mall-uri nu au în comun doar zona în care vor fi ridicate, ci și modalitatea de organizare, care este una nouă în România. Acestea intră în categoria „strip mall”.
Ce înseamnă „strip mall”? Ei bine, acest concept presupune organizarea spațiilor comerciale la parterul clădirii, intrarea făcându-se din stradă. Spațiul comercial este localizat în aer liber, magazinele sunt aranjate în linie, cu trotuar în față.
Specialiștii spun că dezvoltatorii iau tot mai mult în calcul acest concept, pe care vor să-l aplice în următorii 5 ani, în special în orașele medii și mici.
„În următorii cinci ani, ne așteptăm ca numărul strip mall-urilor livrate anual să depășească numărul centrelor comerciale de tip mall. Spre exemplu, anul acesta vor fi livrate cel puțin șase strip mall-uri în orașe precum Bistrița, Dorohoi, Mioveni, Oradea, Pașcani și Târgoviște”, a declarat pentru presa națională Daniela Popescu, Associate Director în cadrul departamentului de retail al Colliers International.