In asta dimineata, indreptandu-ma spre locul meu de munca, mi-am aruncat privirea spre Turnul Sasilor, dintr-un reflex format in deceniile petrecute in acest oras - reflex pe care cred ca si l-au format sute (poate mii) de bistriteni - pentru a afla "cat e ceasul".
Era ora 8 si 8 minute! Dupa mai bine de doi ani, prietenosul ceas sta din nou de vorba cu bistritenii si le raspunde la fel de amabil la orice ora din zi (si din noapte dupa ce va fi din nou iluminat) la vesnica intrebare a celui grabit: "Cat e ceasul?".
L-am recunoscut! E acelasi ceas secular dar care are o inima tanara. Acel ceas era mort si a inviat! In vremurile romanesti de azi aceasta pare o minune iar minuni doar Dumnezeu face, prin unii oameni alesi de El. De asta data cel ales este preotul evanghelic Johann-Dieter Krauss.
Asa cum e lumea aceasta pamanteasca, cei alesi au parte uneori de stima, respect si iubire, dar parca de si mai multe ori au parte de invidie si ura. Desi multi sunt cei care-l stimeaza pe preotul Krauss acestia nu sunt foarte vocali. In schimb vocile detractorilor le-am auzit adesori, pornite din gura multora, de la inalte oficialitati pana la cei mai nevolnici oameni ai acestui pamant.
Incendiul din urma cu mai bine de doi ani a survenit pentru preotul Krauss intr-unul dintre cele mai dificile momente prin care poate trece viata unui om. A fost atunci facut responabil de acel incendiu desi in acele vremuri practic ii fusese confiscata biserica, fara a i se recunoaste macar dreptul legal pe care-l avea in calitatea lui de sef (religios dar si laic) al organizatiei proprietare (Parohia Evanghelica CA Bistrita) a acelui "imobil", de a controla si dispune de tot ce se intampla in "ograda" domniei sale.
Stiu ca atunci primul gand al dumnealui a fost "sa-i lase balta" pe romani si sa plece in tara in care locuiesc acum atat rudele domniei sale cat si vechii prieteni. Dar Dumnezeu l-a intarit si cred ca i-a "soptit" ca este singura persoana care poate sa reconstruiasca repede din cenusa si ruina aceasta biserica, monument definitoriu pentru istoria acestor locuri binecuvantate de Dumnezeu.
Timp de doi ani, sub ochii uneori mirati, alteori uimiti, alteori indiferenti ai trecatorilor, intr-un altfel de santier decat cele cu care suntem obisnuiti, o mana de oameni au executat niste lucrari care vrand-nevrand iti lasa pe data impresia lucrului binefacut si in ritm alert.
Termenele de finalizare a anumitor etape de lucrari, anuntate de preotul Krauss s-au dovedit intodeauna reale.
De asta data a promis ca de Zilele Bistritei, Ceasul din Turn ne va anunta din nou orele si minutele orasului.
Orele intregi, jumatatile si sferturile de ora vor fi anuntate cu discrete batai de clopot, asa cum imi amintesc ca se intampla in copilaria mea de bistritean.
Pentru mine acest santier mai este un prilej de mirare rezultata din faptul ca si romanii pot face lucrari de calitate, respectand riguros anumite termene. Dar se pare ca pentru aceasta mai trebuie cateceva. Ca de exemplu, sa fie ajutati de nemti si mai ales sa fie condusi/coordonati de un neamt.
Mihai Fuca-Tomescu