Pentru prima dată în ultimii 12 ani, România are campioane la tenis de masă, iar una dintre cele care a contribuit la obținerea aurului și-a început cariera în Bistrița.
Echipa României la tenis de masă a câștigat aurul la Campionatul European din acest an. Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro şi Bernadette Szocs s-au luptat în finala campionatului cu echipa Germaniei, iar fetele noastre au câștigat toate cele trei meciuri, urcând numele țării noastre pe primul loc al podiumului după 12 ani de la ultima medalie.
Bernadette Szocs, în vârstă de 22 de ani din Târgu Mureș, a adus echipei unui dintre cele trei puncte care au hotărât soarta echipei.
Tânăra a jucat împotriva Ninei Mittelham despre care a declarat într-un interviu pentru GSP că „mi-era greu să merg la masă, să o înfrunt pe Nina Mittelham. Și nu pentru că îmi era frică de ea, dar îmi doream atât de tare să câștig, încât eram transpirată toată de emoții. Omul numărul 3 întotdeauna trebuie să scoată punctul, ca să dea șanse echipei. La 2-0 pentru ele trebuie să câștige pentru a avea șanse să întoarcă echipa, la 2-0 pentru noi, dacă pierd, le bagi în meci. Nu mai vorbesc de 1-1, cum a fost acum. E foarte greu să fii pe poziția a treia”.
Cea care este numită „sexy starul” României și-a început cariera sportivă în Bistrița, unde a venit la vârsta de zece ani pentru a se antrena alături de Gheorghe Bozga, de la CSM Bistrița.
„Am venit la Bistriţa împreună că fratele meu, pentru că aici era centrul olimpic de băieţi. Nu prea ştiam nici tenis de masă, nici limba română, dar profesorul Bozga m-a învăţat şi una, şi alta. Mi-a fost ca un tată”, spunea Bernie într-un interviu pentru Transilvania Reporter, citat de Adevărul.
Bernie și fratele ei, Hunor, au câştigat titlul de campioni naţionali la individual în 2012, iar în 2014 cei doi au câştigat trofeul împreună, la dublu-mixt, conform Adevărul.ro
Szocs a participat la trei finale de campionat alături de echipa României, însă numai anul acesta fetele au și luat podiumul.
„Sunt foarte fericită. Am adus și eu un punct, am fost o echipă. Și asta s-a văzut clar, cum ne-am manifestat pe margine”, a declarat Szocs în același interviu pentru GSP.