Bistriţenii vor trebui să reziste astăzi la cele mai mari temperaturi din acest an! Meteorologii au anunţat că, la Bistriţa, se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 şi 36 de grade Celsius. În comparaţie cu alte zone ale ţării putem spune că suntem norocoşi pentru că sunt judeţe în care au fost anunţate 42 de grade Celsius.
Încă de ieri, Bistriţa-Năsăud se află sub atenţionare de cod galben de caniculă, iar astăzi termometrele vor înregistra cele mai mari temperaturi din acest an.
Conform meteorologilor de la Staţia de Meteo Bistriţa, „în oraş sunt aşteptate să se înregistreze astăzi temperaturi cuprinse între 33 şi 36 de grade Celsius”.
Alte judeţe din ţară se află sub atenţionare de cod portocaliu, iar temperatura maximă se anunţă a fi de 42 de grade Celsius.
Bistriţenii sunt sfătuiţi ca pe timp de caniculă să consume doi litri de lichide pe zi, iar alimentaţia trebuie să fie compusă din fructe şi legume proaspete. Nu este indicat ca la aceste temperaturi să fie consumată cafea sau alcool.
Trebuie să fie evitate plimbările prin soare între orele 12.00 şi 16-00 atunci când temperaturile ating cote maxime. La fel este indicat să fie făcute 3-4 duşuri pe zi.
Bistriţenilor care li se face rău din cauza caniculei trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp la medic, iar dacă starea lor de sănătate este gravă să sune la serviciul de urgenţă 112.