Cum ar arăta viaţa voastră dacă aţi avea curajul să vă dezvoltaţi cu adevărat abilităţile şi calităţile ascunse în interior? Cum ar fi să ai curajul să-ţi pui în practică obiectivele şi să devii realmente cea mai bună variantă a ta însuţi? Răspunsul unor asemenea întrebări se află în workshopul “Trezeşte-ţi puterea interioară”!
Sâmbăta viitoare, pe 8 februarie, între orele 13.00 – 18.00, la Bistriţa va avea loc un eveniment cu totul deosebit dedicat celor care au curajul şi dorinţa de a-şi construi singuri viaţa pe care şi-o doresc: un workshop intitulat “Trezeşte-ţi puterea interioară” şi susţinut de consilierul Dona Săsărman, fondator al Life Avenue.
Dona Săsărman este hotărâtă să împărtăşească bistriţenilor interesaţi cum anume funcţionează subconştientul, de ce ne sabotăm singuri planurile şi obiectivele cu toate că primim suficiente instrumente pentru optimizarea vieţii personale şi profesionale. „Atunci când ne aducem gândurile, limbajul şi comportamentul în armonie, ştim că am eliminat toate blocajele care ne ţineau prizonieri în cercul vicios al nemulţumirii” subliniază Dona Săsărman, convinsă că de multe ori uităm o realitate atât de simplă: nu există altă cale spre fericire decât cea pe care ne-o creăm singuri!
Prin urmare, dacă vă interesează o asemenea provocare, înscrieţi-vă cu încredere la workshopul “Trezeşte-ţi puterea interioară”care se va desfăşura sâmbătă, 8 februarie, la Bistriţa, la sediul Rotaract, de pe Strada Grănicerilor nr. 1, lângă farmacia SensiBlu.
„Eu folosesc metoda NLP Resonanz, adusă în România de Institutul Kutschera din Austria, care te învaţă cum să-ţi foloseşti creierul astfel încât să ai oricând la dispoziţie propria vibraţie. Metoda Resonanz® aplică cunoştinţele din domeniul cercetării creierului în viaţa de zi cu zi şi oferă instrucţiuni precise pentru activarea părţilor neutilizate ale creierului nostru. Metoda arată că mintea noastră acţionează ca un filtru care este decisiv pentru sentimentele noastre. Aceasta oferă instrumentele necesare pentru a evita în mod responsabil stresul şi a trăi succesul şi calitatea vieţii. Astfel, sunt scoase la lumină resursele şi talentele noastre. Prin Metoda Resonanz® se învaţă cum se poate obţine şi menţine această stare şi cum poate fi recâştigată atunci când dispare. Echilibrul dintre propriile nevoi şi cele ale altora poate fi realizat în mod conştient cu ajutorul Metodei Resonanz®. Astfel se poate trăi pentru prima dată în mod conştient sănătatea deplină” mai spune Dona Săsărman.