Legea Salarizării Unitare este mai mult decât generoasă cu primarii, viceprimarii și președinții de consilii județene. Unii au parte de o mărire și de 150% a salariului, în urma intrării în vigoare a acestei prevederi legale. Ce salarii vor lua primarii de orașe din Bistrița-Năsăud?
Salariile primarilor, viceprimarilor și președinților de consilii județene sunt garantate de Legea Salarizării Unitare, care a venit și cu o formulă de calcul pentru asta. Este vorba despre coeficienți, stabiliți în funcție de salariul minim pe economie.
Astfel, un primar care are coeficient 9 va avea salariul compus din 9 salarii minime pe economie. Legea stabilește și cum vor fi clasați primarii, ținându-se cont, în principal de tipul de oraș, dar și de numărul de locuitori.
Președintele de Consiliu Județean are un coeficient 9, ceea ce înseamnă că președintele de CJ, Radu Moldovan, are de luna aceasta un salariu brut de 13.050 de lei. Vicepreședinții de Consiliu Județean au coeficient 8, ceea ce înseamnă că vor avea o indemnizație brută de 11.600 de lei.
Primarul Bistriței, care este oraș reședință de județ are coeficient 9, adică 13.050 de lei. Viceprimarii au coeficient 8, așa că vor avea o indemnizație de 11.600 de lei.
Primarul orașului Beclean, Nicu Moldovan, are un coeficient de 6,5, ceea ce înseamnă că va avea un salariu brut de 9.425 de lei. Același salariu îl va lua și Traian Ogâgău de la Sîngeroz-Băi. Primarul Năsăudului, Mircea Romocea, va încasa mai puțin, asta pentru că orașul are sub 10.000 de locuitori. Acesta va avea un salariu de 8.700 de lei brut.
Viceprimarii orașelor Beclean și Sîngeorz-Băi vor avea o indemnizație de 7.250 de lei brut, în timp ce viceprimarul orașului Năsăud va avea o indemnizație de 6.525 de lei brut.