Casa bătrânească nu poate fi înlocuită cu nimic în lume.

Odată ce ai trecut pragul de lemn învechit de vreme, parcă te reîntorci... la tine, parcă te regăseşti.

Dacă în oraşe Paştele mai înseamnă doar bucate alese pe masă sau haine scumpe, la ţară parcă a mai rămas puţin iz de tradiţie, dar doar puţin şi acolo. Cei în vârstă sunt singurii care ne mai pot ajuta să cunoaştem istoria obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti.

În prag de Sfintele Paşti, în satul Rebrişoara, aluatul încă se mai frământă în covată de lemn şi ingredientele sunt toate „de casă”. Cuptorul vechi împrăştie miros de sărbătoare pe stradă şi vestea că Postul Mare e aproape de sfârşit. Creştinii aleargă de zor ca să aibă de toate pe masa de Paşte.

Dacă în prezent, în Joia şi Vinerea Mare mergem la muncă, bunicii noştri dedicau aceste zile sfinte Bisericii.

„În copilărie mergeam la biserică. În Joia Mare, la cinci dimineaţa, se sfinţeşte prescura. Seara, la opt, mergeam şi ascultam cele doisprezece Evanghelii. Vinerea e Prohodul Domnului, se înconjoară biserica. Sâmbăta, lumea merge la spovedit, cei care n-au mâncat vineri şi sâmbătă. Eu nu gust acum cozonacul, ţin post”, ne-a spus doamna Maria, în timp ce se agita prin bucătărie ca totul să fie gata până la marea sărbătoare.

Tinerii din ziua de azi, înainte de sărbători, se gândesc care pe unde să o apuce, unde e distracţia mai mare. Ei bine, acum ceva timp, Învierea se sărbătorea doar la biserică. Oamenii se întorceau de la slujbă cu lumânările aprinse ca să-şi ducă bunăstarea în case. Cu mic, cu mare, mergeau toţi la biserică şi aşteptau cu nerăbdare să rostească cea mai mare veste a creştinătăţii, „Hristos a Înviat!”.

Duminica, în prima zi de Paşte, se întâlneau toţi oamenii la biserică. Îşi duceau bucatele în traistă sau în coş, iar preotul le sfinţea. Abia după aceea creştinii luau masa de Paşte cu toată familia şi gustau din bunătăţile pregătite de femeile casei.

Tot de la doamna Maria am aflat că nici măcar în Rebrişoara nu se mai păstrează obiceiul cu udatul. „Băieţii veneau la fete cu udatul. Veneau băieţii, îi invitam la o prăjitură şi le dădeam ouă. Ne udau cu parfum, era aşa ca un motoraş micuţ.”

Aceste amintiri sunt pentru tinerii din ziua de azi simple povestioare din bătrâni...

Par nişte basme, căci unde mai vezi acum tineri la biserică în costume naţionale?! Băieţii îşi iau acum parfumurile la biserică şi udă fetele pe stradă. Nu te mai peţeşte nimeni în stil... clasic.

Cozonacii se cumpără din magazine, iar hainele care de care mai „de firmă” au înlocuit costumul popular.