Nu se poate să trecem în 2018 fără să ținem seama de câteva superstiții esențiale care să ne facă anul perfect, așa cum merită fiecare: se spune e bine să fie mult zgomot în casă în noaptea dintre ani, pentru ca toate spiritele rele să dispară din casă.

Dacă îți dorești noroc în dragoste – te poți baza pe o veche superstiție care recomandă să ne sărutăm sub crenguțe de vâsc la miezul nopții.

Nu este cazul să facem cheltuieli sau să aruncăm ceva din casă în ultima zi din 2017 şi în prima zi din 2018. Se mai spune că nu trebuie să avem niciun fel de datorie când începe noul an, ca să nu atragem ghinionul de a da bani tot anul. Belșug în casă atragem și dacă pe masa de Revelion avem pește, smochine sau struguri.

Se mai spune că primul om care ne va trece pragul casei în prima zi din noul an ne va influenţa decisiv destinul. Dacă prima persoană care îţi intră în casă de Anul Nou este bărbat, vei avea parte de noroc tot anul. Dacă este femeie, vei fi urmărit de ghinion. Blondele sau roşcatele aduc de asemenea ghinion, în timp ce persoanele brunete aduc noroc.

Pe vremuri se practica mersul cu Pluguşorul sau cu Buhaiul, Jocul Caprei şi Jocul Ursului – toate semne ale fertilității și belșugului, ca și umblatul cu Sorcova, care transmite sănătate şi tinereţe celor colindaţi și marchează datina românească a trecerii de la un an vechi la unul nou.

La Ardan se spune că, între Crăciun şi Anul Nou, femeile nu trebuie să împungă cu acul, ca să nu intre lupul între oi şi că nu e bine să speli sau să faci leşie – până nu se sfinţesc apele de Bobotează. Că nu se toarce, căci fetele din casă nu se vor mai putea mărita un an întreg. Că nu se cârpeşte, căci vitele ar putea rămâne sterpe.

În satele din amontele Văii Ţibleşului – femeile nu aveau ce căuta în vizită – nici în ajun, nici în prima zi de An Nou, căci se considera că femeia aduce doar sărăcie la casa omului. Dacă vreuna nu ştia sau uita de interdicţia aceasta – unul dintre bărbaţii casei trebuia să iasă şi s-o alunge „ca pe-o lepădătură”, de preferinţă chiar să arunce după ea cu jar din sobă…

Pentru noroc la vite în noul an, pentru prinderea roiurilor de albine din vara ce va veni – în ajun de An Nou nu e bine să dai din casă lapte sau miere, căci îţi înstrăinezi norocul – iar la Dobricel, pe masa de Anul Nou nu se pun bucate de pasăre (care scurmă, dând cu picioarele înapoi, ceea ce ar readuce trecutul cel rău în noul an), ci doar bucate de porc – care scurmă cu râtul tot înainte.

Din toate aceste tradiţii, admirabil descrise în volumul „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului” (autori Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian) unele s-au păstrat până în ziua de azi – locuitorii contemporani ai judeţului înţelegând astfel să ducă mai departe tradiţia strămoşească.

În plus, locuitorii de azi iau în calcul şi câteva superstiţii moderne, precum acelea că astăzi, în ultima zi a anului, trebuie să porți haine noi asortate neapărat cu ceva roşu, anti-deochi.

Dacă cerul este senin de Revelion, se spune că anul viitor va fi extrem de bun, în schimb dacă este ger şi zăpadă sclipitoare pe străzi – începe un an prosper, cu multe nunţi. Tot prosperitate se anunţă şi dacă vântul bate dinspre sud în noaptea dintre ani.

Vântul din nord, în schimb, aduce vreme rea, cel de la răsărit „promite” foamete şi calamităţi, în timp ce vântul dinspre vest e semn de spor la lapte şi peşte, dar vesteşte şi moartea unei persoane importante.

Dacă vântul se încăpățânează să nu sufle deloc, ne putem aștepta la bucurii şi succese pe toate planurile.

În noaptea de Anul Nou, la Maieru se ghicea viitorul cu ajutorul lemnelor „răzimate”, o metodă pe care Ion Barna o descrie astfel: „În seara de Anul Nou se iau atâtea bucăţele de lemne câte persoane sunt în familie, se numeşte fiecare lemn pe numele membrului de familie şi se reazămă în târnaţ, într-un loc mai ascuns, în sus şi-n jos de perete. A doua zi dimineaţă, care va fi căzut – e semn că acela, în cursul anului, va muri”, precizează cercetătorul.

Tot în ajunul Anului Nou, o practică foarte răspândită (în mai toate satele din zona Năsăud-Rodna, dar şi în alte părţi) era „calendarul de ceapă”. Ţăranii obişnuiau să desfacă douăsprezece coji de ceapă care se umpleau cu sare şi se atribuia fiecăreia, în ordine cronologică, una din cele 12 luni ale anului. Cojile se puneau în seara Anului Nou pe un ştergar nou – pe masă, sau la fereastră, iar dimineaţa se verifica gradul de umiditate al fiecărei coji de ceapă. Coaja în care se observa sarea topită „cu picuri de apă” atesta faptul că luna respectivă va fi una ploioasă, iar cea în care rămânea sarea aproape uscată arăta că acea lună va fi secetoasă.

O străveche credinţă mai spune că există câteva animale cu puteri misterioase de a ghici viitorul: mai ales în noaptea de Anul Nou, fetele din Târlişua, Sita sau Agrieş nu uitau să facă o vizită pe la coteţul porcului din ogradă – „conversând” cu animalul şi punându-i o întrebare esenţială: „Hui tim! Mărita-m-oi în iest timp?”.

Dacă porcul „murguia” ceva, fata avea speranţe la măritiş, iar dacă nu – nu, cel puţin în anul care urma: „Meream la coteţ la porci şi dam cu piciorul în uşa coteţului şi zâceam: Hui, în aiest an! Dacă porcul făcea gălăgie, era nădejde de măritat în acel an. Dacă nu – la anu”, povesteşte Anica Şerban din Sita. Chiar dacă nu confirma de fiecare dată aşteptările fetei, porcul îşi dădea cu părerea în legătură cu alte relaţii maritale din sat: fata lua mai multe fire din părul porcului şi le atribuia câte unui flăcău sau fete din sat, după care le punea pe vatra fierbinte: dacă firele se „înciurluiau” laolaltă - cei doi urmau să se căsătorească. Dacă fierbinţeala le despărţea, căsătoria nu avea nicio şansă să se producă.

Şi la Dumitriţa fetele mergeau la coteţ rostind cam aceleaşi cuvinte („Hu! În esta an!”), socotind apoi de câte ori făcea porcul „Hu!”, pentru a afla în câţi ani se vor mărita.

Pe Valea Ţibleşului, doar la Târlişua – fetele ieşeau la miezul nopţii afară, la un gard de nuiele, legate la ochi cu o basma şi numărau parii din gard de la 9 la 1. Parul care se nimerea să fie numărul 1 era legat de fată cu un fir roşu, pentru a-l recunoaşte în dimineaţa Anului Nou, când fetele ieşeau să vadă ce au ales: dacă parul era înalt şi drept, se considera că la fel le va fi şi ursitul, dacă nu – însemna că viitorul soţ va fi scund şi strâmb ca parul ales.