Politicienii se identifică în întregime cu natura şi animalele din jur – dacă ar fi să interpretăm simbolurile pe care le vom vedea duminică pe buletinele de vot, în dreptul candidaţilor la alegerile locale: trandafiri, păsări, spice, roţi de căruţă, ochi stilizaţi şi săgeţi, litere, flori ale soarelui, brazi sau spice de grâu.
Acestea sunt doar câteva din simbolurile electorale pe care le vom întâlni duminică, pe buletinele de vot.
Din cele 82 de semne electorale ale partidelor parlamentare, ale formaţiunilor politice parlamentare, ale alianţelor politice sau electorale admise de Biroul Electoral Central în termenul prevăzut de lege, 13 se regăsesc şi pe buletinele de vot tipărite pentru judeţul Bistriţa-Năsăud.
Dacă ar fi să interpretăm realitatea aşa cum este ea prezentată de însemnele electorale – la noi lucrurile se prezintă într-o perfectă armonie. Florile, care simbolizează viaţa, frumuseţea şi puritatea sunt cele mai des întâlnite însemne pe buletinele de vot ale judeţului nostru. Un trandafir, o lalea stilizată, o floarea soarelui, un brad stilizat, alţi trandafiri, câteva spice de grâu reprezentând renaştere, belşug, fertilitate şi viaţă sunt simbolurile care ţin de dimensiunea naturală (sau florală) a spectrului simbolistic.
Mai avem de-a face cu o acvilă stilizată, semnificând încredere şi forţă, un vultur care ţine în cioc nu o potcoavă (cum s-ar fi aşteptat unii dintre bistriţenii pasionaţi de istorie) ci o cruce, simbolizând credinţă, jertfă şi dreptate sau cu o făclie, sugerând lumină, forţă, purificare, speranţă şi cunoaştere.
Alte semne electorale care vor putea fi văzute la alegeri pe buletinele de vot din ţară sunt corabia, barca, săgeata, umbrela, ochiul stilizat, balanţa, potcoava, roata de căruţă, triunghiuri, dreptunghiuri, spirale, trifoi, brazi, litere şi chiar Sfinxul din Bucegi a atins performanţa de a deveni simbol electoral.