Ziua mondială a artei și meșteșugarilor, marcată de UNESCO pentru data de 10 iunie va fi celebrată în acest an pentru prima dată și în România. Cu această ocazie, Breasla Meșteșugarilor își începe caravan plină de tradiții la Bistrița, în perioada 15-17 Mai.
În cadrul evenimentului vor fi prezenți meșteșugari, artiști plastici și expozanți cu dulciuri tradiționale. Evenimentului este parte a Maiaului Bistrițean iar printe operele prezente la eveniment se remarcă expoziția “Icoane în straie românești” al artistului Nicu Cociorva.
Ideea de concepere a acestor icoane deosebite, care întregesc expoziția, a venit în urma observării unei vechi biserici de lemn care avea la baza turlei o construcție hexagonală din tablă. Reflectarea razelor de soare pe table ruginită a provocat un impact visual nemaipomenit.
Din perspective artistului Cociorva, strălucirea icoanelor de pe acea biserică nu venea neapărat din bogația materialelor care o alcătuiau, ci mai mult, dintr-o exprimare simbolistică a ei. Aceasta a fost ideea de bază de la care a fost concepută expoziția de icoane “altfel”.
Sfinții aparțin exclusiv lumii religioase, devening simboluri autentice ale spiritualității creștine. O icoană poate “creștina” într-o simbolistică universal laicul și profanul. Poate prezenta și o legătură conturată între sacru și profan. În această idee, artistul a dorit îmbracarea sfinților cu straie populare și nu cu aur sau argint.
Materiale folosite în expoziție sunt simple/primare: lemn, argilă, metal, pietre, sârmă, hârtie, ambalaje sau alte produse reciclabile. Efectul coloristic este dat în mare parte de bogăția și frumusețea motivelor populare românești inserate, din frânturi de veșminte autentice.