Biroul Electoral Județean a stabilit că la alegerile din acest an partidele care vor să depună listele de candidați pentru a obține fotolii în Consiliul Județean au nevoie de nu mai puțin de 2612 susținători. Termenul pentru depunerea candidaturilor expiră peste o săptămână.
1 % din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul Electoral și în listele electorale complementare trebuie să susțină listele de candidați ale partidelor politice cu care acestia vor să câștige alegerile din 5 iunie.
Pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Județean fiecare listă de partid trebuie să aibă semnăturile de susținere.
Ultima inventariere a numărului total de alegători din Bistrița-Năsăud arată că în județul nostru sunt așteptați la urne 261.243 de alegători.
La nivel național, Autoritatea Electorală Permanentă a reușit să finalizeze Registrul Electoral unde poți verifica dacă ești sau nu înscris în lista alegătorilor, dar și secția de votare unde îți poți exprima pe 5 iunie opțiunea de vot.