Sunt doi oameni cu experiență, care au același scop: să ajungă la cârma Primăriei Dumitra! Vorbim de Gheorghe Bălăjan, primarul democrat – liberal trecut prin trei mandate și Leon Ani, consilierul social – liberal care are convingerea ca a doua oară poate…va fi cu noroc.
Situată la jumătatea distanței dintre orașele Bistrița și Năsăud, comuna Dumitra are un contact aproape direct cu acestea, aflându-se din toate punctele de vedere sub influența vieții urbane. Atestarea documentară a localității Dumitra s-a făcut în anul 1319, printr-un document ce făcea referire la strângerea dării către Biserica Catolică, de la parohiile restante.
Costituită din satele Dumitra, Cepari și Tărpiu, comuna este străbătută de Drumul Național 17C, șosea care trece prin localitatea Prislop (astazi cartierul Liviu Rebreanu) spre Năsăud. Potrivit ultimului recensământ, populația din Dumitra înregistrează un trend ascendent, ajungând astăzi la 4950 de locuitori în 1700 de gopodării.
Aflat la finalul celui de-al treilea mandat, primarul locului, Gheorghe Bălăjan își dorește ca în 2016, Dumitra să devină o comună cu adevărat europeană. Vesel și optimist, acesta se declară mulțumit și mândru în acealași timp de tot ceea ce s-a realizat în comună pe parcursul a 12 ani. Ne amintește de multe proiecte, printre care “Școală dupa școală”, inclusiv finalizarea creșei în următoarele luni, fiind convins că astfel problema clădirilor destinate învățământului din Dumitra va fi practic rezolvată pentru următorii 50 de ani.
Lista investițiilor nu ocoloște însă nici infrastructura, asigură primarul Bălăjan.
“Acum se încheie străzile din comună și drumurile agricole. Ceva extinderi de drumuri vor mai fi până în 2016 ca să puteam încheia total și problema drumurilor. Poate acum vor mai rămâne anumite străzi neasfaltate pe cele trei sate. Sigur că nu le putem face chiar pe toate dintr-o dată, dar în mare…”
Pe lângă aceste obiective, primarul comunei Dumitra are însă un mare vis: realizarea unei stațiuni de tip salină, după modelul celei de la Turda.
“Peste două săptămâni semnez protocolul pe resurse naturale, pentru licență. Acesta este visul meu să reușesc să pornesc această stațiune pe bază de sare care să intre în pământ 28 de metri și să fie prevăzută cu camere interioare cu aerosol. Practic, avem prima dată licența pentru exploatarea sării și obținerea cavernei, apoi e al doilea plan să intrăm cu acest proiect pe fonduri europene în 2014 – 2020. Sper ca Ministerul Turismului să aprobe măcar un milion de euro din totalul de șase, ca să pot să încep lucrarea anul acesta”, marturisește Gheorghe Bălăjan.
Cât despre Leon Ani, consilierul local cu care concurează pentru a doua oară la Primăria Dumitra, Gheorghe Balajan nu are prea multe laude, dar nici temeri vis-a-vis de o posibilă înfrângere.
“El ( n.r. – Leon Ani) nu își dorește să facă administrație, el face politică. Răspunde la președintele Radu Moldovan și nu mi-o votat o grămadă de obiective foarte importante. Bugetul pe ultimul an nu mi l-o votat! Cum să spun, e cu lovituri și amenințări, în rest nu are ce avantaje să aibă. Eu mă supăr pe ei că parcă îs frați. De sus, de la Victor Ponta și până jos, toți își doresc să meargă rău țara și comuna Dumitra, ca sa poată să ajungă ei la putere, efectiv. Deci e un adevăr”, se arată convins primarul în funcție.
Pe consilierul local Leon Ani l-am găsit sus la ferma lui Opre, cum este cunoscută în Dumitra, mai exact locul în care acesta lucrează împreună cu asociatul său. E o zonă întinsă, cu mici lacuri și o casă care tronează în mijlocul “moșiei”. Încă de la începutul discuției noastre, domnul Ani a ținut să ne precizeze că nu duce lipsă de nimic și că știe să își câștige un trai decent după cum se vede cu ochiul liber. Are însă alte motive care l-au determinat, pentru a două oară consecutiv, să candideze la funcția de primar al comunei Dumitra.
“Eu fiind consilier din 2004 am văzut cum merg lucrurile. Nu pot să condamn primaru și să spun că nu s-o făcut. Proiecte au fost tot timpul pe canalizare, pe asfaltare de drumuri în comună. Și am aprobat acolo unde treaba a mers bine. Dar s-o cheltuit o gramadă de bani pe lucrări de mântuială. Sunt trotuare din 2007 care îs acolo în fața lor, neterminate dar plătite de trei ori: odată s-o betonat, apoi s-o pus niște dale din beton pe care le-o demontat și pe urmă s-o pavat. Dacă merg doi la braț nu încap pe trotuar! (…)S-o făcut și școala nouă care e pe terenul de sport în centrul satului, după proiectele noi europene, foarte costisitoare, iar acum îi închisă că nu o mai putut să plătească cheltuielile. O inceput iar lucrările la ea că vor s-o termine. Normal că se irosesc o grămadă de bani! Să nu mai spunem că se bagă anual miliarde pe drumuri, se pietruiește dar nimeni nu verifică cât s-o băgat și cum s-o băgat”, spune Leon Ani.
Critica contracandidatului se îndreaptă și spre controversata groapă de gunoi de la Tărpiu și terenul pus la dispoziție de administrația comunei.
“Normal că nu pot să îi votez un proiect care văd că nu-i benefic omului. O făcut groapa de gunoi la Tărpiu și aici o distrus 5 ha de păşune comunală, normal că nu sunt de acord. (…)O să deie pășunea pentru ei pentru fermă, în concesionare. Noi nu avem nevoie, că am adus vaci din Elveția, din Cehia, nu avem vaci de pășune… avem peste 50 de angajați. Dar dânsu ( n.r – prumarul Ghorghe Bălăjan) cu groapa o dat de lucru doar la trei paznici din comună și ne-o adus groapa de gunoi aici”.
Consilierul Leon Ani spune că dacă ar ajunge primar al comunei și-ar dori să schimbe în primul rând mentalitatea oamenilor care să îl perceapă ca pe un angajat al Dumitrei și nu ca pe un șef. Mai mult, ar ține cont de opiniile cetățenilor.
“Primarul trebuie să îi respecte pe toții cetățenii, indiferent de apartenența lui politică. Domnu Bălăjan nu o avut bunul simț niciodată ca în 12 ani să facă o adunare generală și să le mulțumească cetățenilor că i-o acordat încrederea. Eu dacă o să ajung primar promit că bugetul am să îl fac împreună cu cetățenii, fac adunare generală în Tărpiu, Dumitra și Cepari să se analizeze, să își deie fiecare cu părerea daca îi bun, nu-i bun…”.
Printre oamenii din comună, ambii candidați la Primăria Dumitra sunt bine văzuți, doar că balanța tinde să se încline mai mult într-o singură parte. “Amu, domnu primar o făcut ce-o făcut, poate nu tot cât trebuie dar îi bine văzut și are șanse sigur. Și celălalt, Ani Leon îi văzut destul de bine și candidează iară, da nu știu dacă are șanse. Sigur mere multă lume cu primaru că îs obișnuiți cu el, pe mulți i-o ajutat”, ne spune un localinic din Dumitra. Magazinul din centrul comunei e locul poate cel mai prielnic pentru oameni de a sta la o poveste ”pe prispă”, mai ales dacă vremea de afară e și plăcută. Adunați în “clacă” oamenii sunt dornici să vorbească despre ce-i care conduc sau ar putea conduce pe viitor Dumitra.
“Domnu Bălăjan o ajutat multe lume de pe la noi, o dat bani la oameni din propriul lui salar, că se duc mulți și-i cer bani și dacă are le dă. Poate că mai are și el una alta, dar lucruri bune o făcut destule. Și domnu Leon îi gospodar, îi din familie bună și dânsul. Da io cred că are șanse mai puținele față de domnu primar. Nu avem ce le reproșa la nici unul”, spun oamenii deschiși la povești.
În privința alegătorilor care se vor prezenta la urne în luna iunie, primarul Bălăjan are convingerea că majoritatea vor fi categoric de partea sa.
“Am discutat cu oamenii și au încredere deocamdată în mine. Sigur că mai sunt nemulțumiți și aici în Dumitra că așa e viața. Guvernul a avut de luat niște decizii foarte dure, dar sunt convins că ei au înțeles asta și o să meargă de data asta pe mâna mea. La cât am muncit, eu sper să am peste 75% din voturile alegătorilor”.
Tot optimist este și Leon Ani, care se așteaptă ca dumitrenii să fie împărțiți, iar o parte să doreasca altceva față de ce a avut comuna în ultimii 12 ani. “Cred că se simte o mișcare că lumea vrea schimbarea”.