Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud face câteva recomandări cu privire la zilele care urmează. La Bistrița se organizează Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, eveniment la care vor participa mii de oameni. Cum să evitați furturile și alte incidente:
Cu ocazia organizării Campionatului Mondial de Culturism și Fitness 2017, care se va desfășura în perioada 10-13 noiembrie a.c., la Sala Polivalentă din municipiul Bistrița, polițiștii vor acționa suplimentar pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor antisociale, precum și restricționarea/fluidizarea traficului rutier în zona adiacentă locului de desfășurare.
Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din auto, respectiv buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite de polițiști.
Pentru prevenirea furturilor din auto:
• de fiecare dată când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică etc.);
• nu părăsiţi autoturismul lăsându-l cu cheile în contact, deoarece constituie o bună „invitaţie” pentru hoţi;
• asiguraţi-vă autoturismele prin încuierea uşilor şi a geamurilor;
• nu lăsaţi în autoturism documente, obiecte personale, sau ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
• parcaţi numai în locuri bine iluminate, sau în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă, nu în locuri izolate;
• manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112!
Pentru prevenirea furturilor din poșete, genți, buzunare:
• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
• dacă stați la o coadă priviți cu atenție celelalte persoane; dacă simțiți că asupra dumneavoastră se face pressing sau că cineva s-a instalat în fața dumneavoastră și v-a acoperit vederea, verificați imediat geanta și locul unde țineți portofelul;
• siguranța poșetei să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăți sau cumpărături nu scoateți tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;
• țineți geanta în fața, protejând-o cu mâna;
• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcăminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
• aveți grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul să fiți urmărit și să vă fie sustrasă suma de bani;
• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni;
• reclamaţi Poliţiei cazurile de prindere în flagrant a hoţului pentru a curma activitatea infracţională a acestuia.
FOARTE IMPORTANT!
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, chiar şi public, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartelă.
IPJ BN