„Pă zi ce trece bătrânesc. Nici satu’ nu mai e ce-o fo’. Amu s-or civilizat oamenii. Azi să duc tăţi. Copiii vin la zâle mari. Amu’ horesc că’s sângură” spunea Lelea Teodora, ultima horitoare din Agrieșu Glanetașului. Până pe 12 iulie, Galeria Galateca găzduiește o expoziție în care pot fi admirate doar 12 ii, între care și una din Bistrița-Năsăud.
„Ia de sărbătoare, ia de lucru, ia de ceremonial au însoțit femeia pe tot parcursul vieții. Ca orice veșmânt tradițional-ceremonial, ia constituie o secvență a memoriei colective, iar purtarea ei, o manifestare spirituală ce străbate timpul și prin care se poate redescoperi istoria mitică a unui neam. Povestea de anul acesta va fi despre IA VIE, nu despre ia exponat de muzeu. Despre ia care, odată purtată, devine poartă spre infinit. Ia a fost veșmânt ritualic și sacru, ia este magică, IA a fost și este EA. IA are viață. IA ești TU!” și-au motivat organizatorii demersul artistic.
La inițiativa Iuliei Gorneanu, directorul artistic al Galeriei de artă contemporană și design Galateca, între cele 12 exponate spectaculoase și deosebite, a fost selectată și o cămașă tradițională specială, care a aparținut bunicii interpretei de muzică tradițională – Lenuța Purja.
„Doamna Iulia Gorneanu a vizitat-o acum câțiva ani pe mama, i-a luat și un interviu și cu acel prilej mama i-a făcut cadou o ie pe care o avea moștenire de la mama ei, Teodora, care horea și ea din grumaz, ca mama... Ia are aproape 100 de ani, eu n-am prins-o pe bunica în viață...” a povestit emoționată, Lenuța Purja pentru Bistrițeanul.ro.
De altfel, un fragment din acel interviu a fost publicat alături de ia lelii Teodora, pe postamentul special amenajat pentru expoziție: „Pă zi ce trece bătrânesc. Nici satu’ nu mai e ce-o fo’. Amu s-or civilizat oamenii. Azi să duc tăţi. Copiii vin la zâle mari. Amu’ horesc că’s sângură.” Teodora Diacului cântă de când se ştie, de-o ştie tot satul, de-o ştiu domnii de la Bistriţa şi Bucureşti, de-o ştiu dealurile și anotimpurile...
Îşi începe ziua cu o priceasnă să-şi bucure sufletul, să bucure amintirea tatălui său, diacul, să-l bucure pe popa ce-şi are casa aproape, să bucure oamenii ce păşesc tot mai rar pe drum. Apoi cântă o hore pentru ea, încet, tărăgănat, nesfârşit, niciodată la fel, după cum nici tu nu poţi avea de două ori aceeaşi stare, lasă cântecul să o învăluie, să o vindece de singurătate, să-i dea curaj şi putere pentru încă o zi.
De-i primăvară "mere la sapă", de-i vară, "la seşeră", de-i toamnă, la cules, iarna "ţesă". Cântece are multe şi le poartă "pă tăt locu'”. Duminica deschide „lada cea mare” şi se îmbracă de sărbătoare. Româneşte. Îşi pune caietul cu pricesne în straiță şi merge la "beserică"...
.jpg)
0728-237 215
