Comisia Europeană trebuie să pună capăt practicilor de fragmentare a pieței unice şi să revizuiască legislația UE pentru a proteja consumatorii prin eliminarea standardelor duble de calitate a produselor vândute în Centrul/Estul și, respectiv, în Vestul Europei!
Alături de un grup de colegi din Parlamentul European am depus o interpelare majoră cu solicitare de răspuns scris și dezbatere, adresată Comisiei Europene, în baza articolul 130 b din Regulamentul de procedură, pe tema diferențelor în privința declarațiilor, a compoziției și a gustului produselor de pe piețele din Centrul/Estul și din Vestul Uniunii Europene.
La reuniunea Consiliului de Agricultură și Pescuit, desfășurată la Bruxelles în data de 6 martie 2017, în cadrul căreia a fost discutată problema dublei calități a produselor alimentare, Comisiei i s-a solicitat „să aibă în vedere acțiuni adecvate, inclusiv elaborarea unor acte legislative la nivelul UE”.
Studiile au confirmat existența unor diferențe în ceea ce privește compoziția și calitatea produselor de aceeași marcă și cu ambalaj identic care sunt vândute pe piețele din Centrul/Estul UE și pe cele din Vestul UE, precum și faptul că multe dintre produsele vândute în țările din Centrul/Estul UE conțin adeseori ingrediente de calitate mai scăzută decât produsele de marcă vândute pe piețele din Vestul UE. Unele studii indică faptul că până la jumătate dintre produse conțin diferențe care au efecte importante asupra calității lor, printre care se numără o proporție mai scăzută de carne, o proporție mai mare de grăsimi, mai mulți îndulcitori și conservanți artificiali și o greutate mai mică.
Acest lucru a fost constatat pentru o gamă largă de produse (de la produse alimentare și articole de toaletă până la detergenți și dezinfectanți), care sunt de calitate inferioară și, uneori, mai scumpe decât produsele identice vândute pe segmentul vestic al pieței UE.
Este adevărat că întreprinderile își diferențiază produsele în funcție de piețe. Este însă inacceptabil să existe diferențe la nivelul calității ingredientului de bază, iar consumatorii să fie induși în eroare.
Am solicitat Comisiei Europene să ne comunice, atât în scris cât şi în cadrul unei dezbateri viitoare din Parlamentul European, ce măsuri se vor lua pentru a pune capăt acestor practici de fragmentare a pieței unice. Totodată, am invitat Comisia să ne comunice dacă intenționează să revizuiască legislația UE pentru a proteja consumatorii prin eliminarea standardelor duble de calitate a produselor vândute în Centrul/Estul și, respectiv, în Vestul Europei.
Vă voi informa cu privire la răspunsul pe care îl vom primi din partea Comisiei Europene, dar şi despre dezbaterea viitoare din plen pe acest subiect.
Europarlamentar Daniel Buda
(P)