Deputatul social-democrat îşi aminteşte cu drag de prima vacanţă petrecută cu Mara şi Luca, gemenii săi. I-a dus în Bulgaria la mare şi spune că a fost concediul ideal, dar care i-a demonstrat că lucrurile şi viaţa se schimbă după ce ai copii.
„Orice ai făcut înainte de a avea copii nu mai faci după ce îi ai”, spune Daniel Suciu.
Tatăl a doi gemeni, Mara şi Luca, Suciu şi-a dus anul trecut micuţii la mare în Bulgaria. A rămas, spune el, cu o amintire plăcută a primului concediu cu copiii săi.
„Aveau gemenii un an şi şapte luni când am mers în Bulgaria. Experienţa a fost una minunată. Am avut ocazia să îi plimb pe biciclete cu motor, să îi duc la un circ cu animale, să îi învăţ să nu le fie frică de apă şi să intre în mare”, a povestit Daniel Suciu pentru Bistriţeanul.ro.
Au stat în Albena o săptămână şi chiar dacă totul s-a concentrat în jurul copiilor Daniel Suciu spune că a fost concediul de familie perfect. Social-democratul a mai vizitat în anii trecuţi şi Belgia, Polonia, Armenia, Franţa sau Ungaria.
„În Belgia merg de obicei la Bruxelles şi de fiecare dată când ajung acolo merg în cartierul arab unde mănânc scampii. Sunt nişte creveţi mai mari, prăjiţi şi condimentaţi cu mirodenii care le dau un gust deosebit”, a mai povestit Daniel Suciu.
În acest an deputatul va merge împreună cu familia la mare pe litoralul românesc dar şi la munte tot în România. „Visul meu este să ajung în China. Cândva în viaţa aceasta trebuie să vizitez China”, a încheiat Suciu.