„Aș vrea să găsesc imagini care să poată ilustra Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula așa cum l-am simțit eu. Ce am simțit dincolo de muzică, voie bună, mâncare excelentă-toate acestea se găsesc la oricare festival. Poate că locul, poate că oamenii, poate că locul și oamenii dau festivalului de la Tihuța ceva unic. Poate că povestea, poate că dragul de a-l face, poate că dragul cu care oamenii vin. Pentru că vin, îl susțin. Rar mi-a fost dat să văd tineri purtând cu atâta mândrie costumul popular. Pentru că tinerii de la țară tânjesc după fashionul urban și le este jenă să poarte straiele străbunilor. Bârgăoanilor, nu. Și sunt convinsă că mai există locuri în țară unde tinerii fac la fel. Pentru că știu că de undeva dintr-un colț, de pământ sau de cer, bunica lor îi măsoară din cap până-n picioare și le netezește o cută a cămășii într-o duioasă și protectoare mângâiere. 
Locul este un colț de rai. Poate părea un clișeu. Dar chiar așa simți acolo, că te-ai înfrățit cu muntele și firul ierbii, că vântul îți deschide calea amintirilor, a nostalgiilor, că te apropie de legendă. 
Oamenii sunt, în același timp, în mod paradoxal, blânzi și duri, mai bine zis hotărâți. Cu ochii te mângâie, cu gura îți poruncesc. Să le guști bucatele, să te prinzi în horă. Când zic «spune drept, îți place?», simți că nu ai încotro și că trebuie să spui drept, altfel îi vai de soarele tău. Nu, nu ar fi violenți, dar te-ar trata ca pe un venetic. Dar și dacă te adoptă, te drăgostesc și te dezmiardă de parcă ai fi de-al lor de când lumea. 
M-au uimit voluntarii. Niște tineri atât de pasionați, de parcă singurul lor rost pe lumea asta este să strângă gunoaiele altora. Nu-i nemulțumea nimic, dimpotrivă, munceau pe ritmurile muzicii de pe scenă, erau numai un zâmbet și gata să împartă cu tine mâncarea lor. Se implicau în orice, ajutau, îndrumau, se vedea că au fost crescuți în spiritul altruismului. De fapt, dădeau valoarea cuvenită actului de voluntariat. 
În ceea ce privește povestea, care urmărește dezvoltarea turistică a zonei, spun doar că într-un anumit context, asupra căruia nu insist, că nu-i relevant, am tratat-o cu superficialitate, iar prietena mea s-a răstit la mine. Și mi-a plăcut că s-a răstit și am înțeles că dacă în fața mea apăra așa ideea, apoi pe alții praf îi face. 
Adăugați acestei imagini magia pe care o pot face niște oameni pasionați de locurile lor și veți obține o poveste de succes. Scrisă de oameni care cred nu doar în ei, ci și în cei cu care se însoțesc.”

Foto: Darius Cîrmaci