“Primele case româneşti din „Cetate” au fost a lui Gavrilă Man, în strada Lemnelor şi a părinţilor mei, pe Rossmarkt, Piaţa Unirii, nr 3. Ambele cu etaje. Tatăl meu cumpărase o casă veche de la o săsoaică şi în locul casei vechi a clădit, luând împrumut de 6.000 de florini, pe amortizare de la „Hermännnstädter Allgemeine Spaarkasa” din Sibiu...” scrie Victor Moldovan – bistriţeanul care a fost pe rând avocat şi militant al cauzei naţionale (1918), devenind deputat al Partidului Naţional Român în Parlamentul României în perioada 1919 – 1926, practicând avocatura la Bistriţa şi Bucureşti, fiind implicat în mişcarea cooperatistă şi în problemele grănicerilor şi moţilor – vicepreşedinte al al Senatului României în perioada 1932-1933, simplu parlamentar din 1934 şi retras din politică după venirea la putere a lui Ion Antonescu. 

Pentru a intra în posesia volumului de memorii scrise de Victor Moldovan – tot ce aveţi de făcut este să ne trimiteţi un e-mail pe adresa redactia@bistriteanul.ro şi să răspundeţi la întrebarea: “De ce vă doriţi acest volum...?”

Pentru cei care nu vor ajunge prea curând în posesia Memoriilor – am selectat mai jos (subiectivi cum ne ştiţi deja:) un fragment absolut savuros în care este prezentată reacţia bistriţenilor la aflarea izbucnirii Primului Război Mondial...

1914. Războiul mondial

Eram la Sângeorz-Băi , în societatea cumnatului meu Victor Man şi a lui Niculiţă Candale, când am aflat vestea uluitoare a declaraţiei de război. Sosiţi la Bistriţa, am găsit oraşul în mare fierbere. Colonelul batalionului de honvezi ungur era urcat pe o masă în faţa cafenelei din casele lui Konnerth şi cuvânta cu gesturi mari, că pe sârbi îi lichidează, mâncându-i la primul dejun, iar pe ruşi – la dejunul mare.

Plecau apoi tren după tren cu flăcăii noştri români, împodobite de astă dată cu flori şi drapele tricolore româneşti, mânaţi pentru a se jertfi pentru un ideal străin. Dar veştile venite de pe câmpul de război îl dezmint curând pe colonelul nostru honved, dezumflând îngâmfarea patriotardului.

Cade cetate după cetate, urmează dezastru după dezastru, apoi ofensiva ruşilor, care trec Carpaţii la nord, iar prin Bucovina ajung la Iacobeni, provocând o nemaipomenită panică la Bistriţa. Locuitorii oraşului îi credeau pe ruşi apropiindu-se de marginea judeţului. Fispanul Fejervary îşi pierde capul şi provoacă o debandadă dând alarma pentru evacuarea oraşului.

Toţi fugeau la gară, pentru a prinde primul tren care să-i ducă cât mai departe. Mai ales femeile erau speriate. Eu am fost nevoit să însoţesc pe soacra şi pe soţia mea ... La gară, imensă lume cu bagaje. Ne-au învagonat în vagoane de marfă şi de vite şi nu ne-am mai oprit până la Cluj, unde am găsit adăpost într-un mic hotel. Alarma s-a dovedit întemeiată. 

Într-o notă de subsol - episodul este completat de relatarea lui Gustav Zikeli. „Chiar la începutul războiului, Bistriţa a avut şi ea întâmplarea sa de război, în orice caz într-un fel mai mult tragi-comic” – notează Gustav Zikeli. „Într-o după-amiază de marţi a anului 1914 s-a anunţat prin intermediul bătăilor de tobă că inamicul era în apropiere şi că, cine voia să fugă, putea folosi trenul. Trenurile erau gata de plecare. La o ofensivă, ruşii au intrat în Bucovina de sud.

A început un talmeş-balmeş nebunesc în piaţă. Ţărăncile venite cu produsele lor spre vânzare şi-au strâns legumele, au lăsat mai mult de jumătate pe loc şi au fugit la căruţele lor sau pe jos spre Heidendorf (azi Viişoara) sau spre satele înconjurătoare.

Gara era plină de orăşeni şi ţărani care erau pregătiţi de fugă. Mulţi cetăţeni şi-au închiriat căruţe ţărăneşti şi plecau ca înnebuniţi din Bistriţa.

După amiază, mersul la gară a devenit aproape o primejdie de viaţă. Oamenii se înghesuiau, se împingeau, fiecare dorea să urce primul în tren.

Noaptea a trecut, inamicul nu a venit.

A apărut o dezmeticire generală. Eu am rămas, desigur, cu toată familia la Bistriţa. În dimineaţa celeilalte zile s-a dovedit că totul a fost o alarmă falsă, dată, în orice caz, din ordinul comitelui de atunci, deci din partea oficială...

Volumul a apărut cu sprijinul Consiliului Local Bistriţa şi al Primăriei municipiului Bistriţa, editorii lui fiind Mircea Gelu Buta şi Adrian Onofreiu.