Începute încă din anul 2010, lucrările de cadastru general al comunei Lunca Ilvei își arată roadele! După ce recent a fost depusă documentația pentru primul sector intravilan cu o suprafață de 11 ha, titlurile de proprietate vor ajunge în scurt timp la beneficiari.
În urmă cu o săptămână, pe data de 13 mai, reprezentanții administrației locale de la Lunca Ilvei au depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), documentațiile privind cadastrul general pentru primul sector intravilan al comunei, cu o suprafață de 11 ha. Potrivit primarului Flaviu Lupșan, în perioada imediat următoare, documentațiile pentru alte 20 de sectoare din totalul de 98 vor fi depuse și ele la OCPI.
„După o perioadă de 30 de zile în care se pot depune contestații, va putea începe emiterea primelor certificate cu proprietățile înscrise în Cartea Funciară ( intabulare) și implicit înmânarea lor beneficiarilor”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.
Lucrările de cadastru general al comunei Lunca Ilvei au debutat în urmă cu aproape trei ani, măsurătorile în teren fiind încheiate în toamna lui 2012. Acestea au fost realizate de două firme specializate în domeniu, care au încheiat contracte atât cu primăria cât și cu fiecare familie în parte ( prin plăți procentuale). Pentru cadastrarea domeniului public al comunei Lunca Ilvei, reprezentanții primăriei au alocat de la bugetul local, o sumă de 1,7 milioane de lei.
Lunca Ilvei se înscrie ca și suprafață în rândul comunelor mijlocii din județul Bistrița – Năsăud, fiind împărțită 98 de sectoare, cu o populație de 3.400 de oameni. Comuna se întinde pe 9.734 de ha din care 670 de ha sunt terenuri arabile, 1.518 ha sunt păşuni, 944 ha reprezintă fânaţ, 6.030 ha sunt păduri, 158 de ha sunt terenuri cu apă şi stuf iar 414 ha sunt terenuri degradate şi neproductive.
Foto: Arhivă