La alegerile locale, nu puţine au fost situaţiile în care numărătoarea voturilor s-a făcut mai mult pe întuneric după ce au apărut în mai multe zone din judeţ pene de curent. Pentru a evita această situaţie, la referendum primarii sunt obligaţi să asigure generatoare în secţii.
Prefectul judeţului, Ani Bob, i-a convocat astăzi pe toţi primarii din judeţ pentru a le aduce la cunoştinţă toate informaţiile legate de organizarea referendumului din 29 iulie.
Primarii sunt obligaţi să pună la dispoziţie în secţiile de vot o urnă mobilă, să aibă o urnă fixă şi mobilierul necesar pentru ca alegătorii să poată vota.
Buletinele de vot vor fi tipărite la nivel central, iar acestea vor ajunge în secţiile de vot din întreg judeţul în seara zilei de 28 a acestei luni.
Primarilor li s-a atras atenţia şi în ceea ce priveşte montarea aparaturii necesare în cazul în care se va mai întrerupe curentul. Fiecare primărie trebuie să asigure generator de curent electric. Asta pentru ca să nu să se repete situaţia de la alegerile locale când numărătoarea voturilor a fost întârziată din cauza întreruperii curentului electric.
Secţiile de votare vor fi atent supravegheate şi coordonate doar de către presedinţii birourilor de circumscripţie şi nu şi de către locţiitori. La fel, la acest referendum nu va mai fi înfiinţat Biroul Electoral Municipal.
Şefii instituţiilor militarizate din judeţ, prezenţi şi ei la întâlnire, le-au transmis primarilor să ia legătura cu angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor în cazul în care vor avea loc incidente.
Referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu va avea loc în 29 iulie, între orele 8:00 – 20:00. În întreg judeţul sunt aşteptaţi în cele 312 de secţii de votare 261.825 de alegători.