Între busturile profesorului Iustin Ilieșiu și cel al marii campioane Maria Cioncan! Acolo, în fața Școlii Generale din Maieru se va amplasa și bustul ziaristului, magistratului și scriitorului Emil Boșca - Mălin care va fi comemorat pe data de 14 octombrie, atunci când se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa.
În toamna acestui an, la Maieru a fost anunțat un eveniment cultural de mare amploare, dedicat comemorării celui care a fost și va rămâne Emil Boșca – Mălin. Manifestarea va avea loc pe data de 14 octombrie, atunci când se vor împlini 100 de ani de la nașterea marelui ziarist, magistrat și scriitor al comunei. Printre momentele deosebite care vor avea loc, se numără și dezvelirea bustului din bronz al lui Emil Boşca - Mălin.
Potrivit primarului din Maieru, Vasile Dumitru, lucrările la fundația pe care va fi amplasat bustul marelui scriitor vor începe săptămâna viitoare, în fața Școlii Generale din comună, acolo unde se află și busturile atletei Maria Cioncan și a profesorului Iustin Ilieșiu. Pentru întreaga investiție, administrația locală de la Maieru a alocat de la bugetul propriu suma de 43.000 de lei.
“În decurs de câteva zile se va turna fundația în fața Școlii Generale, după care se va aduce și bustul din bronz al lui Emil-Boșca Mălin, care momentan se mai află în lucru. Ne pregătim din timp, astfel încât pe 14 octombrie să putem face comemorarea acestui mare fiu al satului nostru”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Maieru, Vasile Dumitru.
Emil Boșca – Mălin s-a născut în anul 1914 în comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud. A fost ziarist, jurist, lingvist și politician român. A scris pentru ziarul “Ardealul”, pentru „Gazeta Transilvaniei” și a fost redactor la cotidianul bucureștean „Curentul”. De asemenea, a fost responsabil cu secțiunea de presă a Partidului Național Țărănesc, fiind numit de către Iuliu Maniu „șef al propagandei și al presei PNȚ”. Datorită convingerilor sale politice, Emil Boșca - Mălin a avut de suferit în perioada comunistă, fiind întemnițat în 8 pușcării comuniste, printre care cele din Gherla, Aiud, Oradea, iar în închisoarea din Râmnicu Sărat a fost deținut împreună cu mari personalități politice național-țărăniste de mai târziu precum Ion Diaconescu și Corneliu Coposu. A fost arestat la vârsta de 39 de ani, fiind privat de libertate 12 ani, respectiv 18 ani, dacă se ține cont de anii petrecuți în clandestinitate (1946-1952).
„Telepatie și hipnoză în închisorile comuniste” este cartea pe care acesta a scris-o în timpul detenției. Ea a fost publicată abia în anul 1995 (ediție îngrijită de Lazăr Ureche), la editura „Glasul Bucovinei” din Iași. Manuscrisele sale au fost confiscate de Securitate, unele s-au pierdut sau au fost distruse de regimul comunist iar altele se găsesc și în prezent în arhiva CNSAS. Emil Boșca - Mălin a avut doi fii, Radu și Mircea. El s-a stins din viață în anul 1976, fiind înmormântat la Maieru, locul său de naștere, al cărui cetățean de onoare (post mortem) a devenit în 1995.
Tot pe data de 14 octombrie a acestui an, odată cu dezvelirea bustului scriitorului Emil Boșca – Mălin, la inițiativa comitetului de organizare al evenimentului, va avea loc și acordarea titlului de cetățean de onoare (post mortem), profesorului dr. Lazăr Ureche.