Pentru al patrulea an, Primăria Bistriţa va acorda burse de merit în valoare de 500 de lei pe lună, timp de 4 ani, până la obţinerea licenţei, unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa, care au absolvit unul din liceele sau grupurile şcolare din oraş. Concurenţa e destul de mare: în fiecare an se depun cam 10-15 dosare pentru această bursă
„Vor fi selectaţi, ca în anii trecuţi, 2 dintre elevii din Bistriţa care au avut cele mai bune rezultate la învăţătură şi care şi-au depus dosarul pentru obţinerea acestei burse” a precizat pentru Bistriteanul.ro Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al municipalităţii, adăugând că până în prezent s-au bucurat de această bursă Chiş Antoniu Raoul, Hosz Johanna, Suciu Raluca Ancuţa, Bogolin Simion Vlad, Paşcanu Maria Cristina şi Bilegan Ana.
Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu iar cererea de înscriere se găseşte pe site-ul www.primariabistrita.ro şi la Centrul de Relaţii cu Publicul situat în Piaţa Centrală nr. 6.
Dacă te numeri printre cei mai grozavi elevi ai oraşului, nu ai decât să-ţi depui dosarul de candidatură până în 28 septembrie 2012, la Centrul de Relaţii cu Publicul - Piaţa Centrală nr. 6.
Dosarul trebuie să conţină şi un CV, o copie legalizată după actul de identitate, adeverinţa de înscriere în anul I, eliberată de secretariatul facultăţii şi alte acte doveditoare care să ateste obţinerea locului I, II, III sau menţiune la olimpiadele internaţionale, certificate de Ministerul Educaţiei sau de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.