Primăria dă şi în acest an finanţări nerambursabile şi deja a fost pregătit ghidul solicitanţilor care spune clar sumele ce pot fi obţinute la fiecare domeniu în parte. În total, în acest an, vor fi împărţiţi 1,9 milioane de lei, iar capitolul la care poate fi accesată cea mai mare sumă este „Jocuri sportive”.
Aşa cum era şi în anii trecuţi, în acest an fonduri nerambursabile pot accesa asociaţiile şi fundaţiile non-profit. Banii pe care îi primesc beneficiarii reprezintă 90 la sută din valoarea totală a proiectului, iar restul de 10 la sută trebuie suportaţi de beneficiari.
Cei care vor să obţină sprijin financiar de la Primăria Bistriţa trebuie să îşi depună dosarele cu proiectele care vor fi analizate de către o comisie, iar în funcţie de punctajul obţinut se va face şi lista „câştigătorilor". Bugetul din acest an este de 1,9 milioane de lei, fonduri ce vor fi împărţite pe mai multe capitole.
În ghidul solicitantului din acest an sunt stabilite sumele minime şi maxime ce pot fi obţinute la fiecare capitol în parte. Astfel, la secţiunea Jocuri sportive va fi cea mai mare sumă ce va putea fi accesată: 15.000 – 500.000 de lei. Pentru capitolele Protecţia mediului, Tineret şi educaţie, Cultură, Social, Relaţii Interdisciplinare şi internaţionale, Sporturi individuale şi Sportul pentru toţi vor putea fi obţinute finanţări nerambursabile cuprinse între 3.000 de lei şi 15.000 de lei.
Ghidul solicitantului va fi supus aprobării într-o şedinţă de Consiliu Local ce va avea loc săptămâna aceasta. Aleşii de la municipiu vor decide dacă sunt sau nu de acord cu modalitatea în care municipalitatea vrea să împartă cei 1,9 milioane de lei, iar reprezentanţii asociaţiilor şi fundaţiilor vor trebui să îşi pregătească dosarele pentru a putea accesa finanţările.
Deocamdată nu se ştie exact când se va da startul la depunerea dosarelor, însă probabil municipalitatea va anunţa acest lucru după aprobarea ghidului solicitantului.