Ședința PNL BN de vineri a trimis de fapt către București - declară surse din partid pentru Bistrițeanul.ro - două propuneri pentru funcția de președinte: Robert Sighiartău, care a câștigat la trei voturi competiția în care s-a înscris și liberalul Ioan Turc. VEZI cine ar putea fi a treia variantă a formațiunii politice:
Astăzi e o zi importantă pentru Partidul Național Liberal Bistrița-Năsăud. Biroul Permanent Național va decide cine va fi în fruntea partidului în Bistrița-Năsăud. După ședința de vineri, liberalii au remis un comunicat presei prin care anunță că propunerea înaintată către Biroul Politic Național al PNL pentru funcția de președinte interimar al filialei să fie Robert Sighiartău.
De fapt, surse din partid contrazic această afirmație, spunând că la București au fost trimise două nominalizări pentru conducerea PNL BN: Robert Sighiartău și Ioan Turc. Totuși, aceleași surse din interior spun că există și o a treia opțiune, cei doi nefiind singurii care ar putea prelua conducerea partidului. Este vorba despre Augustin Zegrean, un apropiat al lui Ioan Oltean, care a fost timp de nouă ani judecător la Curtea Constituțională.
Augustin Zegrean are 62 de ani și nu este străin de politică, el având un mandat de deputat în perioada 2004-2007, dar și calitatea de senator în perioada 1990-1992. Zegrean a fost înlocuit la începutul lunii iunie de la șefia Curții Constituționale a României.