Pentru că a fost internată în spital, suferind de otită, Ligia Dunca n-a mai reușit să fie prezentă ieri seară la Sinagogă, în schimb, melomanii bistrițeni s-au bucurat de interpretarea Marei Ciordaș care și-a început furtunos recitalul cu piesa „Enescu lăutarul”. Rareș Munthiu i-a delectat cu fermecătoarea suită a lui Piazzolla, Istoria Tangoului.
Mara Ciordaș, bursieră timp de un an de zile în Salzburg și în prezent solistă la Opera Română din Cluj, a mai interpretat Brahms (Scherzo) și Concertul nr 2 de Prokofiev (partea I), în timp ce Rareș Munthiu a atacat cu mult curaj dificila partitură a Sonatei nr 2 de Prokofiev dar și Suita lui Piazzola Istoria Tangoului – cu cele trei părți – Bordel 1900, Cafe 1930 și Nightclub 1960.
Muzicienii au fost acompaniaţi la pian de minunatul profesor Marius Popescu, un om și un muzician excepțional, și el prezent anul trecut la masterclassul „Muzica la Altitudine”.
Protagoniștii sunt doi dintre cei mai performanți tineri muzicieni ai momentului. Rareş Munthiu (şef de partita vioara a II-a la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca) a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, fiind unul dintre cei mai apreciaţi studenţi ai generaţiei sale, a cântat solist alături de Filarmonica din Cluj şi a avut numeroase concerte cu cvartetul “Eufonia”, al cărui membru este şi cu care a fost premiat la câteva dintre cele mai prestigioase concursuri din ţară de acest gen.
Ambii muzicieni care au concertat ieri seară la Sinagogă sunt cursanţi ai masterclass-ului “Muzica la Altitudine”, organizat de Asociaţia “Muzica la Altitudine” şi Centrul Judeţean pentrut Cultură Bistriţa-Năsăud în iulie anul trecut – un eveniment care are drept scop susţinerea tinerilor muzicieni, dorind să contribuie la dezvoltarea artistică şi personală a acestora. În acest sens, cursanţii acestui masterclass au şansa de a studia pentru câteva zile cu doi profesori excepţionali, totodată muzicieni apreciaţi în ţară şi peste hotare.
Anul trecut, invitații de onoare au fost violonistul Stefan Horvath, concert maestru al Orchestrei simfonice din Basel, Elveţia şi violoncelistul Răzvan Suma, profesor asociat al Universităţii de Muzică Bucureşti şi solist concertist al orchestrelor Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti.
Și nu doar că studiază și deprind tainele instrumentului alături de prestigioși profesori, dar cursanții participanți la masterclass-ul „Muzica la altitudine” au și ocazia de a susține impresionante concerte – cum a fost cel de astă-seară, derulat la Sinagoga din Bistrița eveniment care se înscrie în programul masterclass-ului “Muzica la Altitudine” ediţia 2013.