Ca în fiecare an, pe 6 ianuarie, mii de bistriţeni participă la slujbele speciale de Bobotează, în care preoţii oferă credincioşilor apă sfinţită cu busuioc, despre care se crede că are puteri tămăduitoare, dacă este băută dimineaţa, pe stomacul gol. O vorbă veche din popor spune că fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita chiar în acel an, în timp ce bătrânii sunt convinși că dacă speli rufele în ziua de Bobotează, dai drumul „dracilor” să intre în apă și s-o spurce.

Bătrânii satelor sunt convinşi că de Bobotează se deschid cerurile, iar îngerul păzitor le spune fetelor de măritat şi băieţilor de însurat unde să-şi găsească norocul.

Nimeni nu are voie să spele rufe de Bobotează - dar nici în următoarele 7 zile, până la sfârşitul praznicului!, „ca să nu se spurce apa", iar cine se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile peste an.

Se mai spune și că atunci când preotul aruncă în apă crucea, sfințind apele, toți dracii ies şi fug pe câmp, însă ei nu pot fi văzuţi, decât de lupi. Acest obicei, însă, nu se mai păstrează decât în câteva sate de pe Valea Bârgăului.

Dacă în ziua de Bobotează pomii sunt îmbrăcaţi în promoroacă, va fi belşug şi sănătate, dacă bate crivăţul – anul va fi rodnic, iar dacă încă mai există țurțuri de gheață la streşini – primăvara va fi timpurie. În schimb, „dacă în ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat în pâine şi peşte”, precizează etnologul Maria Golban.

Tot în ziua de Bobotează, mamele care au pierdut copii sau i-au născut morţi obișnuiesc să ia aghiazmă şi să meargă împreună cu preotul, ca să stropească mormintele copiilor cu apa sfințită, după care îi „botează” cu numele Ion. Dacă vor proceda astfel trei ani la rând, copiii sunt considerați botezaţi şi pot fi trecuţi în rândul celorlalţi creştini morţi.

De Bobotează nu avem voie să ne certăm cu nimeni şi nici să dăm lucruri cu împrumut. La țară oamenii nu îndrăzneau să dea cu împrumut nici măcar jăratec sau cărbuni din sobă pe 6 ianuarie.

Boboteaza este amintită încă din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul, fiind sărbătorită, în primele secole, împreună cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV-lea, cele două sărbători au fost despărţite, 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, iar 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

În afară de faimoasele cuvinte rostite de Iisus pe când avea 12 ani, în templu, Hristos nu a săvârşit nicio altă minune decât după Botezul său. Abia atunci Hristos iese din umbră şi începe să propovăduiască, acceptând să primească botezul la 30 de ani, vârsta maturităţii la evrei, şi cerându-i lui Ioan Botezătorul să îndeplinească ritualul botezului, nu pentru că avea nevoie de curăţire de păcate - căci era Dumnezeu-Omul – ci pentru a sfinţi creaţia, pentru a readuce Duhul Sfânt în creaţie.

Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om şi pentru întreaga creaţie. Prin cuvintele din rugăciunea citită la Bobotează („Astăzi firea apelor se sfinţeşte..."), nu trebuie să înţelegem decât că harul lui Dumnezeu se pogoară peste apa pregătită din timp pentru acest eveniment.

Acceptând să se cufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam şi a început astfel zidirea unui om nou, iar apele Iordanului au fost ele însele purificate, Hristos curăţind prin cufundarea Sa creaţia întinată de căderea omului în păcat şi înlăturând puterea satanei. Ritualul Botezului creştin repetă aceste momente, care semnifică trecerea dintr-o etapă existenţială în alta: el se deschide cu lepădările, menite să alunge puterea satanei şi se încheie cu primirea darului Sfântului Duh.