Consiliul Județean a votat ieri proiectul de hotărâre prin care terenul de pe strada Prundului, unde se vor ridica locuințe pentru medici, va trece din domeniul public al județului în cel privat, pentru a se putea începe construcția blocurilor. După finalizarea lucrărilor, blocurile ANL vor trece din nou în domeniul public al județului.
Autoritățile județene au votat ieri, în cadrul ședinței Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, proiectul de hotărâre privind terenul de pe strada Prundului, unde urmează să fie construite blocurile ANL pentru medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
„Acolo a fost gospodăria anexă a spitalului, iar când au fost transferate spitalele de la Ministerul Sănătății la Consiliul Județean, s-au transferat cu toate anexele și terenurile astea și acum sunt în domeniul public al județului. Noi am dat terenul pentru blocul care se construiește pentru medici. Practic, programul de construcție de locuințe pentru specialiști din sănătate este un subprogram al programului de blocuri ANL pentru tineri sub 35 de ani. E un regim de privat, adică legea aia dă dreptul să fie vândute locuințe. Acum, pentru a putea face locuințe de serviciu pentru specialiștii din instituții, ele nu se vând, doar se închiriază și terenul nu mai poate rămâne în domeniul privat al județului - că trebuie să fie în domeniul public pentru că sunt două regimuri diferite. Noi o dată l-am dezlipit și am alipit celelalte două loturi, pentru că acolo este spațiu pentru trei blocuri. De aceea facem aceste proceduri, le ducem la cadastru, se înregistrează separat în domeniul privat al județului, care e la ANL până se fac blocurile și apoi se dau înapoi cu totul. Problema este cu domeniile public și privat, astea două au trebuit desfăcute”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu 29 de voturi pentru, din totalul de 31 de consilieri județeni prezenți la ședință.
Potrivit lui Radu Moldovan, în acest an, au fost primite fondurile pentru începerea lucrărilor, iar în vara anului viitor constructorul ar trebui să încheie lucrarea.
Autoritățile bistrițene vor să construiească pe locul fostelor anexe ale spitalului blocuri ANL, acestea fiind incluse într-un proiect pilot al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru construirea de locuințe destinate specialiștilor din Sănătate.