Cine nu respectă legea e bun de plată! Municipalitatea pregăteşte regulamentul privind ridicarea maşinilor parcate necorespunzător, iar proiectul prevede că taxa pentru cei care rămân fără maşini şi vor să le recupereze va fi de 300 de lei. AFLĂ mai multe despre amenzile pe care le pregăteşte primăria:
Au trecut trei ani de când la Bistriţa nu se mai ridică maşinile parcate aiurea. Municipalitatea ţine de câteva luni în garaj o autospecială de ridicări auto pentru că nu are un şofer că atestat pentru macara. Până când rezolvă această problemă, autorităţile locale pregătesc regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate necorespunzător.
De blocarea maşinilor parcate aiurea se vor ocupa poliţiştii locali şi cei de la rutieră, iar de ridicarea acestora personalul autorizat din cadrul Direcţiei de Servicii Publice Bistriţa.
În regulament este prevăzut că excepţie de la ridicare fac maşinile care aparţin Serviciilor de Ambulanţă, Protecţiei Civile, Poliţiei, Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei – Direcţia Penitenciarelor, Ministerului Administratiei Publice şi Internelor, SMURD, unităţilor speciale ale SRI şi SPP aflate în misiune, cele destinate intervenţiilor la avariile drumurilor, reţelelor tehnico-edilitare, cele destinate tractării autovehiculelor avariate, abandonate sau staţionate neregulamentar, cele aparţinând societăţilor de salubrizare aflate în activitate.
Amenzile pentru cei care îşi lasă maşinile în locuri în care este interzisă parcarea pornesc de la 65 de lei şi pot ajunge până la 350 de lei.
Municipalitatea vrea să îi sancţioneze şi pe cei care ocupă domeniul public cu maşini pe care le expun pentru vânzare sau închiriere. Pentru aceştia amenzile sunt de la 100 lei – 1.000 lei (persoanele fizice) şi de la 200 lei – 2.000 lei (persoanele juridice).
Primăria Bistriţa vrea ca taxa pentru cei cărora le este ridicată maşina să fie de 300 de lei. De asemenea, fiecare zi în care maşinile sunt ţinute în parcarea municipalităţii este taxată cu 30 de lei.