Gregorian Bivolaru a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Bistrița, cererea fiindu-i admisă. Acesta le-a promis judecătorilor bistrițeni că nici măcar nu va mai discuta cu minori și a spus că își regretă fapta - mai exact raporturile sexuale întreținute cu o minoră de 15 ani.
Judecătorii bistrițeni au admis cererea de liberare condiționată formulată de către Gregorian Bivolaru, cel care a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru că în perioada 2002 - martie 2004 a întreținut raporturi sexuale cu un minor. Acesta, folosindu-se de titulatura sa de profesor de yoga și mentor spiritual, a racolat o minoră de 15 ani, cursantă de-a sa, pe care a plătit-o pentru a face sex cu el și pentru a se preta la diferite perversiuni sexuale.
Acesta a fost încarcerat în 22 iulie 2016 și trebuia să își ispășească pedeapsa în 3 august 2021. Anul trecut, Bivolaru a fost transferat la Penitenciarul Bistrița, iar judecătorii bistrițeni i-au admis cererea de liberare condiționată, după o a doua analiză, constatând faptul că acesta a executat deja o treime din pedeapsă și are un număr de 45 de credite în urma diverselor activități pe care le-a făcut în închisoare (a scris articole, o carte, nu a avut probleme disciplinare etc.).
Chiar dacă la ieșirea din Penitenciarul Bistrița, Gregorian Bivolaru a spus că e nevinovat, în fața instanței acesta și-a recunoscut vina. Mai mult, a spus că regretă ce a făcut și că promite că nu va mai discuta niciodată cu persoane sub 18 ani. De asemenea, a susținut că experiența avută în închisoare i-a servit ca lecție și că nu ar mai face niciodată nimic pentru a ajunge în aceeași situație.
Instanța a decis că Bivolaru are toate șansele să se reintegreze în societate și că nu prezintă un pericol, astfel încât cererea sa a fost admisă. Gregorian Bivolaru a executat 764 de zile de închisoare.