Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  227 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Bistriţenii pot semnala la Mediu dacă vor centură prin Pădurea Codrişor! Instanţele de judecată au spus NU!

01/10/2012 14:37:49 Iulia STUPINEAN  
La un pas de obţinerea acordului de mediu! Aici a ajuns controversatul proiect privind realizarea centurii Bistriţei încadrată pe hârtie ca Variantă Ocolitoare, situată în realitate doar pe teritoriul municipiului Bistriţa. Cei nemulțumiți de traseu mai pot depune contestații până joi, 5 octombrie 2012.

După o perioadă îndelungată în care s-a aşternut liniştea cu privire la realizarea Centurii Bistriţei pe Varianta 2 Sud, subiectul a apărut din nou în atenţie şi nu oriunde: la Mediu! Mai exact, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud a publicat pe data de 5 septembrie anul acesta, decizia etapei de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Potrivit documentației, traseul viitoarei centuri “începe în DN 17, traversează calea ferată, DJ 173 C şi râul Bistriţa cu un viaduct, continuă pe la baza dealului Mocilor (pe lângă groapa de gunoi a oraşului). De aici, traseul continuă cu un alt viaduct în zona străzii Mihai Viteazu şi a Pădurii Codrişor, traversează malul stâng al râului Bistriţa şi trece prin faţa spitalului TBC. Continuă cu un alt viaduct de la strada Ghinzii peste lunca Bistriţei, ajunge în zona lacului de acumulare, traversează podul peste râul Bistriţa şi reintră în DN 17 la ieşirea din cartierul Unirea. Lungimea centurii este de 15 km, iar valoare proiectului a fost estimată la 170 de milioane de euro.

Un proiect care se “chinuie”mai bine de 4 ani !

Înainte de a prezenta câteva detalii esenţiale cuprinse în decizia de la Mediu, se cuvine să facem un scurt istoric al evoluţiei acestui proiect, important pentru Bistriţa, după cum susţine şi în prezent primarul Ovidiu Teodor Creţu care invocă importanța fondurilor europene care nu trebuie pierdute. Beneficiarul proiectului Varianta de Ocolire a municipiului Bistriţa este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), instituţie care de la bun început a publicat pe site-ul său la capitolul Variantă de Ocolire Bistrița - modernizarea traseului actualei centuri (din partea de nord a orașului –zona industrială) cu posibilitate de extindere. În anul 2009 apare însă ideea unei noi variante de centură, respectiv 2 Sud care trece prin Pădurea Codrişor, proiectant desemnat fiind societatea IPTANA din București. Mai mulţi bistriţeni află de această nouă variantă, se informează cu privire la traseu şi se opun, făcând sesizări peste sesizări la instituţiile abilitate din judeţ şi din ţară. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean Bistrița – Năsăud (condus la acea vreme de democrat – liberalul Liviu Rusu) retrage certificatul de urbanism pentru acest proiect iar lucrurile încep să prindă o altă întorsătură. Primarul Ovidiu Crețu apelază la Consiliul Local (for administrativ care, conform legii, nu trebuia să aibă vreo implicare în acest proiect) şi supune aprobării o Hotărâre de Consiliul Local privind traseul 2 Sud al centurii, hotărâre care în primă fază este respinsă.

Instanța a respins traseul centurii Bistriței – varianta 2 Sud. Sentința este irevocabilă!

La a doua încercare însă, jocurile politice își spun cuvântul iar acelaşi Consiliul Local al municipiului Bistrița aprobă Hotărârea cu Nr. 151/ din 9 septembrie 2010 - Privind stabilirea unor măsuri în vederea realizării variantei de ocolire a municipiului Bistriţa, obiectiv finanţat din fondul european de dezvoltare regională. Neavând însă certificatul de urbanism de la Consiliul Judeţean B-N, primarul vine cu soluţia ca traseul centurii să fie modificat şi adus în totalitate DOAR pe teritoriul administrativ al municipiului Bistriţa.

În paralel însă, trei bistriţeni – Silivan Crăciun, Maxim Gagea și Mariana Nacu atacă în instanţă Hotărârea Consiliului Local, act care prin sentinţa civilă Nr. 409 din 2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa – Năsăud este ANULAT. Conform sentinței Nr. 409/2011, “analizând din punct de vedere al legalității actului administrativ atacat, instanța reține că acesta nu indeplinește condițiile legale prevăzute de alte legi speciale din domeniul său de aplicare. (…) În ce privește prima condiție impusă de lege, din documentatia depusă la dosar, rezultă ca aceasta nu a fost îndeplinită, în sensul că traseul stabilit este inclus în intravilanul localității pe o lungime de aproximativ 5 km. Nici cea de a doua condiție referitoare la studiul de trafic nu este îndeplinită, deoarece așa cum rezultă din preambulul HCL 151/2010, nu s-a avut în vedere vreun studiu de trafic. Nici documentația întocmită de proiectantul general ( n.r. – societatea IPTANA) nu are anexat un astfel de studiu. Astfel, se constată că în mod evident hotărârea adoptată și atacată în prezenta cauză nu îndeplinește aceste două condiții impuse de lege. (…) Din documentația întocmită de proiectantul general care a stat la baza emiterii hotărârii nu rezultă, deoarece nu sunt evidențiate, toate construcțiile situate în banda de 50 m stânga-dreapta față de marginea îmbracămintei asfaltice. Acesta a fost și motivul pentru care documentația tehnică întocmită pentru elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și detaliilor de execuție nu a primit avizul OCPI Bistrița-Nasaud, desi s-a solicitat completarea în acest sens. (…) Mai mult chiar se arată în documentație dezavantajele aduse, respectiv faptul ca varianta este dispusă în interiorul zonei construite, iar pentru diminuarea impactului negativ se vor executa panouri fonoabsorbante pe ambele parti ale drumului, iar după efectuarea defrișărilor în suprafață de circa 3,87 ha se vor realiza împăduriri in compensatie.”

Decizia instanței de anulare a hotărârii Consiliului Local din 2010 este IREVOCABILĂ după cum s-a pronunțat și Curtea de Apel Cluj pe data de 14 februarie anul acesta.

Ce spune Mediul…

Neregulile constate de instanțele de judecată se regăsesc și în decizia Nr.650 a etapei de încadrare a Variantei Ocolitoare Bistrița în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, postată în prezent pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița – Năsăud. În decizie sunt prezentate pe lângă traseul viitoarei centruri și caracteristicile impactului potenţial, respectiv: traseul viitoarei variante de ocolire străbate un teren destul de variat, atât din punct de vedere al tipurilor de teren  întâlnit cât şi din punct de vedere al planeităţii. Traseul traversează: zone afectate de fenomene de instabilitate mai mult sau mai puţin active; sectoare unde terenul este fisurat, rupt, prăbuşit şi frământat; o serie de viroage cu băltiri de apa cu vegetaţie hidrofilă abundentă; porţiuni cu potenţial de instabilitate; alunecări de teren mai vechi şi chiar recente; porţiuni cu umiditate excesivă; văi, canale, viroage şi făgaşe torenţiale.

De asemnea, traseul străbate zone de locuinţe, distanţa faţă de unele imobile fiind de sub 50 m, pe anumite porţiuni urmând chiar traseul străzilor existente. Printre distanţele la care sunt plasate clădirile existente faţă de axul drumului proiectat se numără: la km 5+420, pe partea stângă a drumului - 38 m; există clădiri pe stânga şi pe dreapta traseului, imediat lângă drum, la 5 m; diferenţa de înălțime dintre pasajul proiectat şi axul DJ este de 16 m; la km 8+000 – 8+450, pe dreapta drumului (zona spitalului TBC) – la 5 m”.

Din analiza listei de control pentru etapa de încadrare, preliminară, rezultă că proiectul ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, deoarece: traseul străbate zone afectate de fenomene de instabilitate, cu alunecări de teren mai vechi şi mai recente, sectoare unde terenul este fisurat, rupt, prăbuşit şi frământat;- traseul străbate zone de locuinţe, distanţa faţă de unele imobile fiind de sub 50 m, pe anumite porţiuni urmând chiar traseul străzilor existente; pentru realizarea proiectului este necesară defrişarea unei suprafeţe mari de pădure.  

Potrivit reprezentanților APM B-N, orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca actele, deciziile sau omisiunile Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, care fac obiectul participării publicului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

Agenția pentru Proecția Mediului Bistrița-Năsăud are obligația de a răspunde la plângerea prelabilă primită de la cetățeni în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. Nemulțumirile bistrițenilor mai pot fi depuse la Mediu până vineri, 5 octombrie 2012.            

3984 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2025 Bistrițeanul.ro