În primele secole ale mileniului II după Christos, pe când a fost fondată localitatea Nösen (Bistrița de azi) de coloniștii sași – principala arma de apărare folosită de străjerii cetăților era arcul cu săgeți. Bistrițenii din zilele noastre, însă, se lasă greu convinși de utilitatea sau importanța unor asemenea arme...
Ultimul stand amplasat pe pietonalul Liviu Rebreanu, în apropierea Bisericii Evanghelice, este ocupat de firma Sagitta Mobilis – compusă din doi soți care se ocupă de comercializarea arcurilor tradiționale de 7 ani.
În funcție de model sau ornamentele arcului, dar și în funcție de lemnul mai din care sunt construite – arcurile celor doi soți au prețuri începând cu 285 de lei și pot ajunge și până la 600 de lei bucata.
„De regulă se folosește lemn de frasin, pentru că este foarte mobil, la care se adaugă fibră de sticlă. Este nevoie și de rășini sintetice pentru un plus de elasticitate. Există și arcuri laminate, mai speciale decât celelalte, care costă de la 150 de euro în sus...” au povestit cei doi soți pentru Bistrițeanul.ro, subliniind că la un arc se lucrează în medie cam două săptămâni.
Bistrițenii, însă, nu prea s-au înghesuit să cumpere așa ceva. Au dat târcoale standului, au testat, au privit și au admirat îndelung – dar au ezitat când a fost vorba să treacă efectiv la fapte și să-și cumpere o asemenea armă.
Arcurile tradiționale au avut mare trecere printre copii – extrem de încântați de exemplarele arcuite și mai ales de săgeți (care se vând separat, cu 20 de lei bucata) – dar nici ei n-au reușit să-și convingă părinții că merită să primească o asemenea „jucărie”.
„Am primit comenzi și din partea unor oameni bolnavi – se pare că arcurile sunt folosite și sunt foarte utile în recuperarea unor bolnavi” au mai spus cei doi soți care au fost prezenți și anul trecut la Serbările Bistriței Medievale.
„Fiecare arc are un nume – Attila, Scitul, Magor – fiecare are tainele sale cu care arcașul trebuie să se împrietenească” au mai povestit cei doi soți care mai aveau, în mulțimea de produse expuse pe masă – chiar și o tobă șamanică – pentru alesul sau aleasa care ar ști să folosească așa ceva...