Mii de bistrițeni circulă zilnic cu autobuzele și microbuzele care asigură transportul public în oraș, unii de nevoie, alții din comoditate, iar alții pentru că au bilete gratuite. Dacă majoritatea sunt mulțumiți de condițiile oferite, există și persoane despre care nu se poate spune acest lucru.
"Merg frecvent cu autobuzul și nu am ce să le reproșez șoferilor. Se poartă bine cu călătorii, încearcă să ajungă la timp în stații, fac și ei ce pot pe drumurile astea rele și aglomerate. Și e destul de curat în autobuze, oamenii sunt needucați și mai fac mizerie, nu e vina șoferilor", ne-a explicat un pensionar.
Totuși, există și cetățeni nemulțumiți de felul în care li se adresează șoferii sau că uneori mijloacele de transport în comun sunt prea aglomerate.
Anul trecut, bistrițenii au depus la primărie un număr de 12 reclamaţii, majoritatea, în număr de opt, având aceeași problemă: capacitatea insuficientă a mijloacelor de transport care operează pe traseul nr. 13, Subcetate - Valea Budacului, la orele de vârf.
Un cetățean s-a plâns de faptul că mijlocul de transport nu s-a deplasat până la capăt de traseu, doi bistrițeni au reclamat atitudinea necorespunzătoare a şoferului, iar încă un cetățean a reclamat șoferul pentru că nu a oprit în staţie.
În urma reclamațiilor depuse, unii cetățeni au avut câștig de cauză. Pentru traseul nr. 13 s-au înlocuit microbuzele cu autobuze, iar pentru celelalte s-au luat măsuri de sancţionare şi avertizare a conducătorilor auto.