Românii îi pot aduce un ultim omagiu Regelui Mihai într-una din cărțile de condoleanțe amplasate în diferite instituții din țară. În Bistrița, cartea de condoleanțe se află în holul Bibliotecii George Coșbuc, locuința provizorie a Regelui Carol al II-lea.
Bistrițenii pot transmite un gând bun Regelui Mihai în cartea de condoleanțe din holul Bibliotecii George Coșbuc. Bistrița se alătură celor peste 20 de orașe unde există o carte de condoleanțe.
Mesajele vor putea fi scrise, în intervalul 08:00 și 18:00, acesta fiind orarul de funcționare al bibliotecii.
Locul ales de monarhiștii bistrițeni nu este întâmplător. Clădirea în care funcționează Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud a fost casa provizorie a lui Carol al II-lea, tatăl regelui Mihai.
Clădirea de pe strada Alexandru Odobescu i-a fost reședință lui Carol al II-lea în perioada de exil. Potrivit memoriilor deputatului bistrițean Victor Moldovan, în data de 13 noiembrie 1919 începe instalarea Regimentului Vânători de Munte în noua garnizoană de la Bistrița.
Comandant era prințul Carol, care, culmea, era reținut sub pază în garnizoana de la Bistrița și instalat la doi pași de centrul istoric. Acesta dezertase de pe front, în plin război, pentru a se căsători cu Zizi Lambrino și este trimis la Bistrița, drept pedeapsă.