Ziua Naţională a României a adunat mii de bistriţeni care, după ce au admirat frumoasa paradă militară, au stat împreună la masă şi s-au bucurat de tradiționala iahnie de fasole cu cârnaţi. Pentru ca sărbătoarea să fie cinstită aşa cum se cuvine, bistriţenii au pus lângă şi câte un pahar cu vin fiert sau ceai fierbinte.
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Bistriţa cum nu a mai fost vreodată! Mii de bistriţeni au participat la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire. Centrul Istoric a fost neîncăpător pentru cei dornici să se bucure de această zi.
După parada militară, bistriţenii au fost invitaţi să guste din fasolea cu cârnaţi pregătită de organizatori, dar şi să se încălzească cu un pahar de vin fiert sau ceai fierbinte.
Atmosfera a fost întreţinută de Ansamblul "Dor românesc", iar pe scenă au urcat Mirela Petruş, Cristina Retegan, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Lenuţa Filipoi şi mulţi alţi interpreţi de muzică populară care au susținut un spectacol de zile mari pentru cei prezenţi.
Atmosferă de sărbătoare, bucuria şi mândria de a fi român sunt cuvintele care descriu cel mai bine ceea ce s-a întâmplat astăzi pe pietonalul Liviu Rebreanu.
Sărbătoarea Zilei Naţionale se va încheia cu o retragere cu torţe a militarilor Brigăzii 81 Mecanizată şi cu o lansare a 95 de lampioane care va avea loc în Piaţa Mihai Eminescu, la ora 17.20.
Retragerea cu torţe va începe de la ora 17.00 şi va porni din faţa Prefecturii, înspre strada Dornei, Gheorghe Şincai, Gării, Decebal, Năsăudului şi Avram Iancu.