De câteva zile bune, bistrițenii sunt cuprinși de panică, după ce în oraș a apărut zvonul că veverițele fie au scăpat din cușca ce a costat cât o mașină second-hand, fie au fost furate. În panică a intrat inclusiv primarul Ovidiu Crețu, care a verificat în două rânduri existența veverițelor.
Tot mai scumpe la vedere, veverițele proaspăt achiziționate de municipalitate au semănat panică printre bistrițenii care bat drumul până în Parcul Municipal doar să le admire și să le hrănească. Chiar astăzi, în această după-masă, timp de aproape două ore în care s-a scanat intens activitatea din vila de lux, veverițele nu au dat semne de viață, nefiind nicio mișcare. Degeaba au stat copiii și le-au așteptat, mâncarea părea neatinsă și nici umbră de veverițe.
De câteva zile bune circulă zvonul că acestea fie au scăpat din căsuța lor de lux, fie au fost furate și vândute. Absența veverițelor l-a pus pe gânduri inclusiv pe primarul Ovidiu Crețu, care a verificat în mai multe rânduri cușca, pentru a se asigura că valoroasele animale sunt la locul lor.
Potrivit edilului, cușca este foarte bine securizată, astfel că nu există pericolul ca acestea să dispară. Animalele sunt scumpe la vedere, tocmai pentru că bistrițenii vor cu ardoare să le vadă și încearcă să le atragă cu zgomote, care nu fac altceva decât să le alunge.
Pentru ca municipalitatea să se asigure că prețioasele animale (la propriu!) nu dispar, ar putea apela la camere video și transmisiune live, nu de alta dar să le poată urmări și bistrițenii pe Internet. Așa ar fi mai liniștiți și siguri că veverițele nu au dispărut! De asemenea, acestea ar putea fi păzite 24 din 7 de polițiștii locali - mai sugerează bistrițenii.