Circa 50 de bistriţeni s-au adunat în această după-masă lângă Biserica Evanghelică pentru a protesta împotriva exploatării aurifere de la Roşia Montană, chiar dacă vremea nu a ţinut cu ei. Printre aceştia s-au aflat şi copii, atât elevi de gimnaziu, cât şi liceeni şi studenţi.
La fel ca şi cetăţenii din alte oraşe ale ţării, bistriţenii au ieşit din nou în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea legată de adoptarea proiectului vizând aprobarea demarării exploatării aurifere de la Roşia Montană.
Circa 50 de bistriţeni şi-au dat astăzi întâlnire, de la ora 17.00, în zona Bisericii Evanghelice, aducând cu ei pancarte pe care scria "Bistriţa se trezeşte", "Avize ilegale de la ministere penale" sau "Opriţi asediul Roşiei Montane".
Printre protestatari s-au aflat şi copii, dar şi consilierul local din partea PER, Alexandru Toniuc, precum şi Florin Chereji, iniţiatorul acţiunii "Salvaţi Pădurea Codrişor".
Oamenii spun că speră ca parlamentarii să respingă proiectul, iar aceste proteste să îi determine să facă asta.
Protestatarii din întreaga ţară cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dar şi interzicerea exploatărilor cu cianuri în România.