Ieri s-a încheiat la Sighişoara Tabăra internaţională de arte plastice “Instantanee medievale” la care, timp de o săptămână, au participat şi fotografii Robert Kovacs şi Ionela Fugăreţu din Bistriţa, alături de artişti invitaţi din întrega ţară dar şi din Italia, Turcia, Croaţia şi Republica Moldova.
În spaţiul stimulativ al Cetăţii Sighişoarei, într-o atmosferă de reală emulaţie artistică – aproape 30 de sculptori, pictori şi fotografi i-au iniţiat în tainele artelor frumoase pe elevii Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului Judeţean de Cultură Mureş dar şi elevi ai altor şcoli populare din ţară.
Bistriţa a fost reprezentată de doi fotografi – Robert Kovacs şi Ionela Fugăreţu iar fotografiile lor au fost deosebit de apreciate, fiind preluate şi publicate în revistele de specialitate din Sighişoara.
De altfel, lucrările create în tabăra de creaţie vor fi fotografiate, urmând ca cele mai frumoase dintre ele să fie inserate pe materialele publicitare referitoare la Sighişoara care vor fi tipărite ulterior în română, engleză şi maghiară.