Luminoşi – cei cărora Învierea Domnului Iisus Hristos le copleşeşte şi le împrăştie tristeţea. Luminoşi – cei care ştiu să ceară iertare pentru bucuria pe care ar fi putut s-o simtă, dar n-au simţit-o, pentru visele pe care le-ar fi putut împlini, dar nu şi le-au împlinit, pentru dragostea pe care ar fi putut s-o exprime, dar au uitat cum…
Luminoşi cei care ştiu să ceară iertare pentru viaţa pe care ar fi putut s-o ocrotească, dar nu au ocrotit-o – luminoşi cei care cer iertare pentru necunoscutul pe care ar fi putut să-l înfrângă, dar n-au făcut-o şi au dat înapoi…
Luminoşi cei care cer iertare pentru tot ce puteau să creeze bun şi frumos întru Gloria lui Dumnezeu, dar nu au mai creat…
Luminoşi – cei care se mulţumesc cu bucurii mărunte aflate la un pas de ei, cei care – în aceste zile de tulburătoare sărbătoare – îl regăsesc pe Dumnezeu în ochii celor dragi din familie şi din preajmă, cei care îl încropesc în gânduri senine, iertătoare, grabnic ajutătoare, luminoase şi îngăduitoare…
Luminoşi cei care îşi vor umple sufletul în aceste zile, şi mai ales dincolo de aceste zile, cu graţia şi milostenia lui Dumnezeu – cei care se îmbracă în dragostea Lui ca într-o haină necesară – cei care îşi trăiesc clipele înăuntrul Lui…
Într-o lume derutată şi încolţită de atei – avem astăzi onoarea să primim lumină, să ne înarmăm cu credinţa că vom putea îndura suferinţa şi ne vom ridica deasupra slăbiciunii, disperării şi necazurilor, în tihnă si meditaţie.
Trăiţi – alături de Bistriţeanul.ro – promisiunea Învierii şi încărcaţi-vă spiritul cu evlavie şi luminaţi-vă mintea, sufletul şi chipul. Primiţi şi fiţi Lumină…
3269 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.