Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  146 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Bistrițeanca șefă de promoție la Sorbona, Andreea Grad, va lucra la cea mai mare școală privată de business din Europa

19/08/2016 13:05:33 Ana ȘTEFĂNEL  
La doar 21 de ani, Andreea Grad are reușite pe plan profesional cum nu multă lume are. Anul acesta a terminat facultatea în cadrul Universității Paris-Sorbona ca sefă de promoție, iar de Sfânta Maria a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale, Lunca Ilvei.

Înarmată cu mult curaj, Andreea Grad, o bistrițeancă ambițioasă și harnică, și-a luat inima în dinți și a decis să studieze la Université Paris-Sorbonne, una dintre cele mai cotate universități din lume. Dorința de a excela și-a spus cuvântul, iar anul acesta, în iunie, la finalizarea studiilor, Andreea s-a întors acasă mândră de tot ceea ce a realizat: a terminat facultatea șefă de promoție, nimeni nu a fost mai bun decât ea.

Andreea s-a născut în comuna Lunca Ilvei, unde a și învățat până în clasa a VIII-a. Liceul l-a făcut la Bistrița, în cadrul Colegiului Național «Andrei Mureșanu», iar astăzi este admisă la un dublu masterat în Franța.

«O vedeți? E româncă de la Bistrița, și a absolvit în iunie ca șefă de promoție la Université Paris-Sorbonne – Franța, apoi a fost admisă la aceeași universitate la școala masterală.

Și să vă mai spun ceva important. Până să devină studentă la Sorbona, a făcut școală în România, gimnaziul în comuna Lunca Ilvei, iar liceul la Bistrița. Pentru meritul ei, de Sfânta Maria a devenit Cetățean de Onoare al comunei. Și e nepoata mea. Să ai drum luminos și liber pui scump!», a scris mătușa Andreei pe Facebook, mândră de ceea ce a putut să realizeze o fată simplă și modestă, dar înarmată cu inteligență și ambiție.

Într-un interviu acordat pentru Bistrițeanul.ro, Andreea e explicat de ce a ales să studieze în Franța, la mii de kilometri depărtare de casa părintească din Lunca Ilvei.

«Alegerea unei facultăți reprezintă cel mai mare challenge al ultimului an de liceu. Pentru mine a fost relativ simplu, îmi doream să studiez în Franța încă din clasa a 10-a când, în cadrul unui schimb de experiență școlar, organizat de către Primăria Municipiului Bistrița, am avut ocazia să cunosc acest nou univers. Si cum e relativ ieftin să visezi, am început și eu.. Mulți dintre prietenii care deja studiau în străinătate mă încurajau să fac acest pas și apoi reușita de la Bacalaureat a încununat această decizie, deja destul de bine conturată la acea perioadă. Absolvisem un profil bilingv, posibilități erau multe să studiez și în țară, însă nu îmi vedeam viitorul ca fiind translator sau profesor de franceză», a povestit șefa de promoție de la Sorbona.

Andreea are doar cuvinte de laudă pentru sistemul de învățământ francez și este convinsă că a făcut cea mai bună alegere. Consideră că școala franțuzească pune în valoare calitățile indiferent în ce domeniu se manifestă acestea: «Să studiez în Paris a fost una dintre cele mai bogate experiențe pe care le-am avut, m-a definit ca om. A fost locul unde am învățat că trebuie să ne formăm nu ca viitori angajați, ci ca viitoare valori. Sistemul universitar francez este unul extrem de dinamic, foarte bine pus la punct și enorm de orientat spre dezvoltarea laturei practice a fiecărei ramure studiate. Din punctul meu de vedere, succesul sistemului francez vine din faptul că au înțeles că fiecare om are trăsături specifice și au încetat să forțeze studenții să își însușească aptitudini cu care nu au fost înzestrați, pe principiul daca nu vrei, te forțăm! Nu, în Franța fiecare student este încurajat să devină ceea ce el este înzestrat să devină, de aceea ei încă mai au directori la birouri și constructori cu o viziune extraordinară. Fă ceea ce îți place, numai fă-o bine!».

Andreea își va petrece și anii de masterat în Franța, în cadrul a două universități și se pregătește pentru o carieră diplomatică. Acest plan și l-a făcut încă de când a colaborat cu Ambasada României din Paris.

«În anii care mă așteaptă îmi continui studiile în cadrul Masterului de Științe Politice și Relații Internaționale, un master dublu între universitatea Paris-Sorbonne si universitatea Pantheon-Assas Paris, specializată în drept și economie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pregătesc o carieră diplomatică, încurajată fiind de experiența de șase luni avută în cadrul Ambasadei României din Paris. Din toamnă o să lucrez și în Europe Business School, cea mai mare școală privata de business din Europa, un proiect nou pentru mine, dar care sper să îmi reușească.» 

De o simplitate rar întâlnită, deși ajunsă deja pe culmile succesului la o vârstă fragedă, Andreea nu a uitat de toți cei care i-au fost alături și care au însoțit-o în drumul ei. Tânăra își amintește cu drag de dascălii din Lunca Ilvei și este recunoscătoare primarului Flaviu Lupșan care i-a acordat disctincția de cetățean de onoare chiar de Sfânta Maria.

«Vorbind despre cei care mi-au fost alături, trebuie să menționez în primul rând familia mea, care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt azi. Mulțumesc tatălui meu pentru exemplul de corectitudine și moralitate pe care mi l-a oferit, mamei, pentru nenumăratele rugăciuni în care m-a purtat, pentru dovezile de blândețe și simplitate și bunicului meu Vasile, pe care, privindu-l, îmi amintesc mereu cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept. Nu aș fi reușit niciodată fără bagajul de cunoștiințe pe care mi l-am însușit mulțumită profesorilor mei, în special învățătoarei mele, Iulia Văsieș, profesorilor de la Lunca Ilvei, doamnei diriginte Cristina Iurisniti, care, timp de patru ani a fost picătura franceză și ce bine că a fost așa! Nu aș putea să uit nici sprijinul prietenilor dragi, în special al familiei Maftei, familiei Balta și al comunității de români extraordinari pe care i-am întâlnit la Paris și care au reușit să suplinească absența celor dragi, în special familiilor Morar, Țărmure, Musca și Creta. Recent , am primit și o distincție de excelență din partea Primăriei Lunca Ilvei, așa că profit de ocazie să mulțumesc domnului primar Flaviu Lupșan și Consiliului Local pentru inițiativă», a spus Andreea, dorind să semnaleze că toate succesele ei se datorează unei «armate de oameni».

Sursă foto: Facebook

 

40794 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro