Meteorologii avertizează că astăzi, între orele 16.50 şi 18.50, mai multe judeţe din ţară, printre care şi Bistriţa-Năsăud, se află sub cod galben de ploi şi grindină.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o nouă avertizare de cod galben de ploi, grindină şi vijelii pentru mai multe judeţe din ţară. Printre acestea se află şi judeţul nostru.
Conform ANM, "codul galben este valabil pentru judeţul Cluj, zona delimitată de localităţile Unguraş, Casieu, Iclod, Gherla şi municipiul Dej, judeţul Bistriţa-Năsăud, zona delimitată de localităţile Târlişua, Spermezeu, Căianu-Mic, Braniştea, Beclean. Se vor semnala descărcări electrice, cantităţi de apă ce pot depăşi local 20-25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată a vântului".