Pentru persoanele care trebuie sa paraseasca de urgenta locuinta actuala, Primaria Bistrita intentioneaza sa amenajeze locuinte modulare. Autoritatile locale spera ca aceste locuinte, in numar de 60, sa fie finalizate pana cel tarziu anul viitor, in luna martie.
Viceprimarul Andrei Rusu a propus construirea a 60 de locuinte modulare pentru persoanele care trebuie sa paraseasca imobilele in care stau acum si care au fost retrocedate, dar si pentru persoanele care au datorii mari la plata chiriei. Acestea vor fi amplasate pe un teren care este folosit in acest moment ca si pasune.
Terenul este situat la iesirea din Viisoara spre Crainimat. Suprafata pe care vor fi amenajate locuintele modulare este de aproximativ 8000 de metri patrati si cei care vor locui aici vor avea si o mica gradina si drum de acces, conform viceprimarului Andrei Rus.
Locuintele de acest fel sunt economice, ecologice, estetice, dar si eficiente energetic. Fiecare unitate de locuit de acest fel va fi construita din doua module si va fi compusa din camera, bucatarie si grup sanitar si va avea 30 de metri patrati. Costurile pentru amenajarea unui metru patrat sunt estimate la aproximativ 140 de euro.
De asemenea, aceste locuinte vor fi racordate la retelele de apa, canalizare si electricitate. In acest fel, cei care vor locui aici vor avea acces la toate utilitatile necesare pentru un trai decent. In sedinta de astazi a consiliului local se va discuta daca se aproba sau nu amenajarea locuintelor modulare la iesirea din Viisoara spre Crainimat.
Studiul de fezabilitate va fi discutat luna viitoare, iar pentru realizarea lui si pentru intocmirea documentatiei s-a propus un buget de 50.000 de lei. Bistritenii care sperau sa se mute in locuintele modulare pana la sfarsitul acestui an vor trebui sa astepte pana in primavara anului viitor.
”In sedinta de astazi a Consiliului Local se va discuta aprobarea amplasamentului, iar luna viitoare aprobarea studiului de fezabilitate, cand se va discuta despre reducerea costului de amenajare a acestor locuinte, care in prezent este estimat la 140 de euro pe metrul patrat. Se asteapta ca locuintele sa fie gata pana in martie anul viitor”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, viceprimarul Andrei Rusu.
Mariana NASAUDEAN